ShowbizCarla s dreams
Artistii Global Records au fost printre cei mai ascultati in 2020

Peste 40 dintre piesele din top 100 Media Forest pentru anul 2020 au fost lansate de către artiștii Global Records, șapte dintre ele fiind prezente în top 10, precum și cele de pe podium:
– Seară de seară – Carla’s Dreams ocupă primul loc și este cea mai ascultată piesă românească din 2020
– Ce-ți cântă dragostea – Roxen, locul al doilea
– Retrograd – DJ Project feat. Andia, locul al treilea
Piesele lansate de Global Records în 2020 au fost extrem de apreciate și pe platformele digitale atât din România, cât și din străinătate.
Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a fost una dintre revelațiile anului trecut. Artista are trei piese în top 100 Media Forest, care au fost în heavy rotation la radiouri și au zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.
“Chiar dacă 2020 a fost un an atipic, sunt fericită de aceste rezultate și motivată să merg mai departe și să le aduc bucurie oamenilor prin muzica mea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, m-au înțeles și mi-au dat energia lor pozitivă. Anul acesta va fi unul plin de proiecte și de provocări frumoase, pe care le aștept cu nerăbdare”, a spus Roxen.
Patru dintre artistele care anul trecut s-au alăturat echipei Global Records au reușit în scurt timp să ajungă la public prin piesele lor și ocupă locuri importante în top 100. Pentru Alexia, EMAA, Iuliana Beregoi și Olivia Addams, 2020 a fost un an cu multă muncă, plin de colaborări, iar acesta este doar începutul. Artistele au intrat deja în studio și pregătesc noi lansări și proiecte care cu siguranță vor ajunge la sufletele oamenilor și le vor da motive de bucurie.
INNA, Antonia, Alina Eremia, DJ Project și SICKOTOY sunt prezenți în top 100 Media Forest cu trei piese fiecare, The Motans și Delia cu câte patru piese, Irina Rimes cu șase piese, iar Carla’s Dreams se aude pe șapte dintre piesele din top 100.
AMI, Bastard, Diana V, Killa Fonic, Mark Stam, Minelli, Vanotek și Micutzu completează lista artiștilor Global Records care se regăsesc în top 100 Media Forest în 2020.
Anul trecut a fost unul cu foarte multă muzică bună și dorință din partea artiștilor de a fi cât mai aproape de public. 2021 vine cu noi provocări și planuri, însă calitatea rămâne numitorul comun al tuturor proiectelor video și audio marca Global Records.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaRelația cu copiii s-a răcit, spun 35,7% dintre părinții chestionați care muncesc în străinătate
FinanciarulFondul de pensii al 1,7 milioane de oameni a ajuns să dețină 5% din Banca Transilvania
News24Primăria Cogealac are de recuperat 745.376 de lei pentru studii copiate plătite în 2024
Dolce SportElena Rîbakina s-a retras din turneul de tenis de la Tokyo, cu locul 1 mondial asigurat la final de an
GetPonyUn Mercedes modificat, cu 127 km la bord, a atras o ofertă cu 55.000 de euro sub costul estimat
LylaInjecțiile pentru ridurile de expresie nu încep obligatoriu la 30 de ani. Ce contează la consultație

