Andra Sun lansează ,,Nu mai ești” – o piesă inspirată din propria viață
După debutul cu ,,Lacrimi”, Andra Sun revine cu o piesă scrisă chiar de ea, inspirată fiind din propriile trăiri. ,,Nu mai ești”, precum și piesa de debut a Andrei, este despre o relație care...

După debutul cu ,,Lacrimi”, Andra Sun revine cu o piesă scrisă chiar de ea, inspirată fiind din propriile trăiri.
,,Nu mai ești”, precum și piesa de debut a Andrei, este despre o relație care a ajuns la sfârșit, este despre sentimente incerte și puterea de a încheia o relație în ciuda amintirilor și iubirii dintre cei doi.
Piesa este trap cu influnețe de pop, are un vibe fresh și actual, iar clipul piesei conține atât versuri, cât și sileuta artistei, care își exteriorizează trăirile prin muzică.
,,<<Nu mai ești>> este o piesă foarte dragă mie, una despre o poveste din viața mea. Despre un mix de sentimente, mai exact o “îndrăgosteala” cum îmi place mie să îi spun. Când am scris-o am simțit că mă desprind de tot de trecut și că merg mai departe. Mi-a fost destul de ușor să o scriu doar prin simplul fapt că simțeam că aveam foarte multe să îi spun, dar nu am avut niciodată curajul și nici ocazia să o fac. Jocul acesta în care mă aflam, avea mai târziu să scoată din mine maturitatea și să mă facă să nu îmi mai fie frică să spun ceea ce simt. Strofa a doua îmi place cel mai mult din melodie. Am scris-o în drum spre studio, în tren, cu gândul ca într-o zi, poate cine știe, o << să stăm, să povestim la o ceașcă de cafea >> .”
Andra studiază muzica de la 10 ani, iar talentul i-a fost descoperit de Angela Bîtlan, coordonatoarea unui cor muzical. De atunci se dedică muzicii și carierei sale de artist. În prezent, Andra urmează cursurile de canto sub îndrumarea artistei AVA (Andreea Avarvari) și s-a alăturat echipei Sonus Records alături de care lucrează în continuare la piese noi.
Muzica noului single a fost realizată de Andreea Avarvari, orchestrația de Mihai Grecan, iar versurile au fost compuse de Andra Sun, producătorul executiv fiind casa de discuri Sonus Records.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportLionel Messi își ia rămas-bun de la naționala Argentinei în amicalul cu Benin
GetPonyUn arc rupt poate trece neobservat chiar dacă mașina stă dreaptă. Ce semne cer verificarea suspensiei
LylaCopiii crescuți cu violență și control excesiv au un risc mai mare de simptome depresive
Revista IoanaCând poți recongela carnea crudă păstrată la 4°C și în ce situații ai nevoie să o gătești înainte
FinanciarulCe afaceri și organizații pot câștiga 20.000 EUR la Social Awards 2026 pentru inițiative de regenerare urbană
News24Luca Niculescu trebuie să obțină în 10 zile votul Parlamentului pentru instalarea GuvernuluiCiteste si

Ruby si Emilian au o noua surpriza pentru fanii lor!

French Braids lanseaza „Shady”, o piesa despre iubire neconditionata
