Andia a lansat oficial albumul său de debut, „Pietre prețioase”
După succesul înregistrat, Andia lansează „Pietre prețioase", albumul său de debut ce conține 10 piese, care abordează diferite teme, de la dragoste, până la natura umană și care sunt însoțite de un concept foto special.

Albumul conține 7 piese noi, dar și piese deja cunoscute și iubite de către public, precum „Mi-e dor” sau „Anotimpuri”, piesă ce a fost #1 Media Forest timp de patru săptămâni. Este un album sincer, intens, scris de Alex Pelin și produs de Vlad Lucan la casa de discuri ATOM, alături de care artista a colaborat și pentru piese precum „Slăbiciuni” sau „Retrograd”.
La trei ani de la lansarea pe piața muzicală românească, Andia a reușit să cucerească inimile a milioane de ascultători, precum și topurile muzicale de radio și televiziune. Artista a fost prezentă pe locul 1 în top Media Forest cu cinci dintre piesele pe care performează – Salcâmii, Retrograd, Slăbiciuni, Anotimpuri și Sfârșitul lumii. Ascensiunea rapidă în industria muzicală românească nu face decât să demonstreze puterea de star a Andiei.
„Acest album reprezintă un pas important pentru mine și le sunt recunoscătoare tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit pe acest drum, celor care au contribuit la acest proiect și nu în ultimul rând, vă sunt recunoscătoare VOUĂ pentru toata susținerea pe care mi-ati aratat-o până acum. Albumul este cu totul o poveste, pe care vă invit să o ascultați si să vă lăsați purtați de sunet”, a declarat Andia.
Ultimul single lansat de artistă este piesa ce poartă și numele albumului, „Pietre prețioase” în colaborare cu Guess Who. La doar două săptămâni de la lansare, piesa numără peste 1 milion de vizualizări pe Youtube și se aude pe cele mai importante posturi de radio din România.
În luna noiembrie a anului 2021, Andia a lansat „Sfârșitul lumii”, piesă care a ajuns #1 în trendingul românesc de pe Youtube, cu peste 19 milioane de vizualizări pe YouTube și care a intrat la doar o săptămână de la lansare în topul celor mai difuzate 10 piese de pe MediaForest, ajungând până pe locul 1, poziție pe care a ocupat-o timp de 6 săptămâni.
„Acest album reprezintă următorul pas în călătoria mea muzicală. Este un moment atât de special pentru mine și mă bucur că îl pot împărtăși cu voi”, a mai declarat artista.
Albumul poate fi ascultat pe Youtube și pe toate platformele digitale.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport1,5 milioane de euro pentru Vladislav Blănuță, atacantul pleacă definitiv de la Dinamo Kiev la Lechia Gdansk
GetPonyPână în august 2027, primăriile din marile orașe pot taxa sau interzice mașinile vechi în centru
Lyla7-10 ani durează, în medie, până la diagnosticul de endometrioză. De ce nu e normal să suporți durerea la menstruație
Revista IoanaRomânii aruncă 150 kg de alimente anual, pe cap de locuitor
FinanciarulMeta acceptă un acord de 16,68 miliarde de dolari cu statele americane. Cum schimbă asta Facebook și Instagram pentru adolescenți?
News24Generalul Adrian Ciolponea avertizează asupra unui flux persistent de drone rusești spre RomâniaCiteste si

Shannon Elizabeth la 52 de ani divorțează și își deschide cont de OnlyFans

Klyde lanseaza single-ul „Decide”
Showbiz