Amuly si Alexia lanseaza „Dansez”, o piesa extrasa de pe albumul „Portal”
Amuly și Alexia fac o echipă neașteptată și lansează „Dansez”, joi, 6 octombrie. Când toamna își intră în drepturi, cei doi aduc, prin intermediul acestei piese, o căldură care ne înconjoară și care nu...
Amuly și Alexia fac o echipă neașteptată și lansează „Dansez”, joi, 6 octombrie. Când toamna își intră în drepturi, cei doi aduc, prin intermediul acestei piese, o căldură care ne înconjoară și care nu poate fi negată.
Cei doi artiști reușesc să transmită o poveste despre senzualitate, conexiuni puternice și dorință, iar fiecare emoție este amplificată prin ritmuri care invită la dans. De altfel, Amuly și Alexia ne vorbesc despre acel moment în care știi că ți-ai găsit sufletul pereche, când dansul celor din jur nu mai reprezintă nimic, pentru că ești în căutarea unui singur dans, cu un anumit partener.
„Dansez” este o piesă care se regăsește pe albumul „Portal”, al treilea album lansat de Amuly. La doi ani de la ultimul material discografic, Amuly ia cu asalt playlisturile și ne spune prin fiecare piesă câte o poveste.
Piesa „Dansez” vine însoțită de un videoclip în care cei doi artiști sunt surprinși în cadre diferite, dar asemănătoare, pentru ca în cele din urmă să se întâlnească pentru acel „dans” care îi unește.
Amuly este o adevărată vedetă în lumea trappului din România, cu piese care au ajuns în trending și care au convins milioane de oameni că artistul își merită locul în industrie. Pe numele real Hameed Amil, artistul își scrie singur versurile încă de la vârsta de 11 ani și este, în prezent, parte din echipa Seek Music. Cea mai populară piesă a lui Amuly, „ABILLI”, are peste 34 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce SportArda Guler rămâne la Real Madrid până în 2032, anunță Fabrizio Romano
GetPonyProiectantul A3 Ploiești-Brașov a primit penalități de 4 milioane de lei pentru întârzierea studiului
LylaCe înseamnă accesul la internet în România și cum citești procentul de 89,1% al gospodăriilor conectate
Revista IoanaCadoul de Crăciun de la firmă poate fi fără taxe până la 300 de lei. Ce condiții se aplică în 2026
FinanciarulAI găsește breșe în software folosit de 70% dintre site-uri. Ce protecții sunt deja disponibile
News24Fotografia elevului de la Lenau era însoțită de un text cu potențial intimidantCiteste si
StiriConcert PINK FLOYD LEGEND în România – „ATOM HEART MOTHER”
StiriArrDee are album, videoclip si piesa noua: „Come & Go”
Stiri