Amanda Peet a făcut recent o serie de dezvăluiri uluitoare în podcastul „Smartless”. Actrița a povestit că părinții ei nu au fost deloc impresionați când le-a spus că vrea o carieră în actorie, ba chiar au comparat acest vis cu o meserie total neașteptată, una care nu are nicio legătură cu arta.
Un început deloc încurajator
„Simt că la început au văzut actoria similar cu «A, deci vrei să te apuci de modelling sau vrei să fii prostituată»”, a mărturisit actrița gazdelor Jason Bateman, Sean Hayes și Will Arnett. Părinții ei erau „cât se poate de departe de industria de divertisment”, a adăugat Peet. Tatăl ei era avocat corporatist, iar mama sa asistent social și psihoterapeut. O lume complet diferită.
E drept că, la un moment dat, părinții au cedat puțin presiunilor. Mama ei a ajutat-o să găsească un curs de actorie când a împlinit 13 ani.
De la reclame la eșecuri în facultate
Amanda Peet a recunoscut că avea un trac teribil când venea vorba de orice proiect „pretențios”, dar când dădea probe pentru ceva „mai de duzină”, precum o reclamă la balsam de buze sau o telenovelă, „rupea tot”. Numai că asta nu o ajuta în relația cu părinții. „Și astfel, nu făceam decât să contrazic imaginea pe care voiam să le-o prezint părinților mei”, a admis ea. „Le spuneam «Am apărut într-o reclamă la Skittles», iar ei ziceau «Cazul este închis».”
Iar eșecurile au continuat la un alt nivel. Deși în liceu era una dintre cele mai bune actrițe și cântărețe, „ceea ce nu înseamnă mare lucru”, odată ajunsă la facultate, totul s-a schimbat. „Și apoi, de îndată ce am ajuns la facultate, am început să merg cu încredere la toate aceste audiții și nu am primit niciun rol. Am dat probe pentru 20 de piese. Era ca și cum deciseseră deja, aveau deja propria lor gașcă.” V-ați fi așteptat la asta de la o actriță de succes?
Prima impresie la Hollywood. Mustața
Lucrurile s-au schimbat odată ce a intrat la un curs de actorie pentru adulți cu profesoara Uta Hagen. Acolo a reușit în sfârșit să-și găsească un agent. Dar, în mijlocul entuziasmului, reprezentanta ei a tras-o într-un colț și i-a spus că are mustață.
„Îmi spunea «Felicitări, vrem să te reprezentăm», a început să-mi prezinte situația. Și apoi a zis ceva de genul «Și voiam doar să știm, în legătură cu… ai puțină… ai o mustață, puțin aici. Ne întrebam doar dacă… ce putem face în privința asta?». Și, Doamne, câtă dreptate avea.”
Ce a urmat?
Peet a povestit că a încercat să scape de părul de deasupra buzei superioare prin orice mijloace posibile. „Pe bune, am încercat orice”, a recunoscut ea, enumerând decolorarea, epilarea cu ceară și cremele depilatoare.
Lupta cu cancerul și bucuria din spatele camerei
Dincolo de aceste amintiri, actrița în vârstă de 54 de ani a vorbit și despre o perioadă extrem de dificilă din viața sa recentă. A fost diagnosticată cu cancer la sân în toamna trecută, exact în perioada în care părinții ei se aflau în îngrijiri paliative. Tatăl ei, Charles, a murit la sfârșitul anului 2025, iar mama sa, Penny, în ianuarie 2026.
„Și am fost foarte norocoasă. Sunt vindecată, am făcut radioterapie”, a explicat ea. Motivul pentru care a vorbit despre asta public abia acum a fost legat de copiii ei. „Nu am vrut să le spunem copiilor pentru o vreme, până nu am știut dacă voi face chimioterapie și care va fi cursul tratamentului, așa că am vrut să păstrez secretul pentru că nici măcar copiilor mei nu le spusesem.”
Amanda Peet a găsit însă o nouă bucurie profesională în spatele camerei. A povestit despre experiența de la serialul „The Chair” (pe care l-a co-creat pentru Netflix), unde a putut să se bucure de un alt statut. „Odată ce am început să scriu puțin, când filmam «The Chair», când eram în spatele camerei și toate doamnele precum Sandra Oh trebuiau să ajungă mai devreme, iar eu puteam să apar în pantalonii mei de zăpadă, cu mustața și părul meu, dar să fiu totuși șefa, mi-am zis «Asta e al naibii de grozav. Ce am făcut în tot acest timp?»”





