Alexandra Ungureanu, la prima intervenție estetică minim invazivă. Ce detaliu a reușit să elimine!

Alexandra Ungureanu este deosebit de atentă în privința sănătății tenului său, în special după o lungă perioadă de timp în care s-a confruntat cu o acnee severă. Astfel se face că, după ce a reușit să trateze cu succes această afecțiune, artista a devenit foarte precaută în alegerea tratamentelor potrivite de îngrijire a tenului.

În ultimul timp, însă, vedeta a observat că un detaliu estetic, ce o nemulțumea de ani buni, a devenit din ce în ce mai pronunțat. Mai exact, șanțurile nazolabiale, cele două linii ce pornesc de la colțul nărilor până la colțul buzelor.

“Moștenesc de la tatăl meu aceste linii mai pronunțate. Le am din adolescență, însă, odată cu trecerea timpului, au devenit din ce în ce mai adânci și au ajuns să mă deranjeze, în special atunci când lumina nu pică într-un mod foarte fericit pe fața mea. Eu nu am mai recurs la nicio intervenție estetică minim-invazivă până acum și mi-a fost teamă să fac acest pas. M-am informat, am căutat în domeniu medici despre care să fiu sigură că sunt foarte pregătiți în acest sens și care lucrează deosebit de fin. Țin foarte mult la naturalețe. De câteva luni merg la clinica Noblezza pentru diverse tratamente de curățare și de întreținere a tenului, și acolo l-am întâlnit pe domnul doctor chirurg plastician Valentin Vlădoiu, care colaborează acum cu această clinică. M-am informat de experiența dumnealui, am avut mai multe discuții în care am înțeles cum se derulează intervenția de care aveam nevoie și am înțeles că se efectuează cu cel mai bun acid hialuronic de pe piață, Juvederm, aprobat FDA. Mi-a luat ceva timp până să mă decid, iar săptămâna aceasta am făcut marele pas”, povestește Alexandra Ungureanu.

alexandra-ungureanu-interventie-noblezza-medic-valentin vladoiu
alexandra-ungureanu-interventie-noblezza-medic-valentin vladoiu

Medicul chirurg estetician Valentin Vlădoiu i-a recomandat o procedură minim-invazivă fină, prin care se umple la nivel superficial șanțurile nazolabiale cu o cantitate mică de acid hialuronic. În urma procedurii, liniile sunt estompate într-o măsură potrivită, astfel încât să ofere un aspect proaspăt și întinerit tenului, fără a afecta trăsăturile naturale ale acestuia.

“Șanturile nazolabiale sunt firești și întâlnite la orice persoană. Diferă doar cât de accentuate sunt, iar acest lucru este influențat atât de factori genetici, de înaintarea în vârstă, de deshidratare, de expunererea la soare sau de oscilații de greutate. Odată cu trecerea anilor, obrazul este tras gravitațional în jos și, pentru că la acest nivel există ligamente care conectează pielea de structurile profunde, iar această cădere a obrazului se oprește exact la acest nivel. Ridurile apărute între nas și colțul buzelor se pot corecta ori volumizând pomeții și astfel ridicând înapoi obrazul, ori umplând-ule direct cu acid hialuronic. Alexandra are pomeți bine reprezentați, iar, din cauza lăsării acestora, liniile nazolabiale au devenit mai pronunțate. Am inserat o cantitate mică de acid hialuronic, de-a lungul acestor linii, nivelându-le fin. Rezultatul este natural, liniile au devenit mai puțin pronunțate, iar

aspectul general al tenului este unul proaspăt și întinerit. Acest efect pozitiv va dura până la 12 luni”, explică medicul chirurg plastician Valentin Vlădoiu, de la clinica Noblezza

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata