Airyen Vay revine cu un nou single – “Breathe” si un videoclip de exceptie cu Maia Morgestern

În noul sau videoclip la piesa „Breathe”, Airyen încurajează tinerii lumii să-și facă vocea auzita. Mesajul rezoneaza cu siguranță cu toți ascultătorii mai ales cei care în prezent se simt prinși in așteptările și convingerile celor din jur. Personajul principal al videoclipului alaturi de Airyen este actrita Maia Morgenstern.
Cu „Breathe”, Airyen Vay își continuă obiceiul de a-si folosi muzica pentru a transmite mesaje puternice. De data aceasta, cantareata incurajeaza generatiile tinere sa-si faca vocea auzită si sa facă tot ce este necesar pentru a realiza o schimbare pozitivă în lume. ”În esenta, această piesă este despre lupta pentru ceea ce este corect, indiferent de reacția celorlalti din jurul tău”. “Breathe” ii incurajeaza pe tineri sa nu se lase sufocați de teama de a-i supăra pe ceilalți.
Pentru a împărtăși mai bine mesajul puternic al acestei melodii, Airyen Vay a lucrat cu actrița Maia Morgenstern. Morgenstern joaca rolul mamei lui Airyen care se luptă cu fiica ei rebela sa nu se duca sa protesteze.
“Clipul muzical e o poveste. O poveste de viață adevărată, o întâmplare aproape obișnuită. Cu bune, cu rele. Conflictul între generații, situațiile limită, tensionate între părinți și copii.. sentimentul că nu te aude și, mai ales, nu te înțelege ființa cea mai apropiată: mama ta. Sau copilul tău. Senzația că strigătul de disperare sau de ajutor se topește, dispare fără urmă, fără ecou…parcă e purtat de vânt spulberat. Și te întrebi, îndurerat, confuz, când și cum s-a căscat prăpastia asta între tine și cei dragi? De ce? Cum a fost posibil?  Cine e vinovat? Cine are dreptate? Cine suferă cel mai tare? Oare mai există o șansă, o cale de comunicare? Poate doar dragostea, încrederea mai poate salva ceva? Nu, nu putem și nu trebuie sa devenim alții decât suntem…Poate doar să ne oprim o clipă, să-l ascultăm și pe celălalt? Da, știu, o să-mi spuneți ca ați mai auzit povestea asta de zeci de ori. Poate chiar așa este, poate de aceea acest film, clip este atât de adevărat. De sincer. De aproape. Între mine si Airyen a exista o comunicare perfectă. Sincronizare ideală. Empatie. Concret? Am reușit să ne înțelegem foarte bine, să facem un schimb de idei la modul cel mai creativ. O înțelegere bazată pe respect și admirație. Iar acestea nu pot fi decât reciproce”, povesteste Maia Morgestern.

maia morgestern alaturi de airyen vay la filmari
maia morgestern alaturi de airyen vay la filmari

„Am scris refrenul acestui cântec acum 2 ani în mijlocul unui atac de panică. Eram singură și nu știam ce să fac, așa că am început să cânt, ca să mă liniștesc. Inspirația pentru versuri a venit la începutul acestui an și așa s-a născut cântecul”, spune Airyen Vay.
„Breathe” se gaseste acum pe toate platformele muzicale globale, inclusiv Apple Music, Spotify și Amazon Music. În plus, fanii pot viziona videoclipul muzical oficial „Breathe” direct pe YouTube. Poate cel mai ambițios proiect al ei de până acum, Airyen Vay speră că „Breathe” îi poate inspira pe ascultători să aducă schimbări pozitive în lume.
„Breathe” a fost creat de o colecție impresionantă de indivizi talentați, inclusiv versuri și muzică de Airyen Vay însăși. Douglas Martung a produs cântecul, mixing engineer Derek Ali și master engineer Chris Gehringer. Airyen Vay este nascuta in Botoșani, România, și în prezent locuieste în Los Angeles, California. Clipul a fost filmat cu ajutorul celor de Loops Production si a fost filmat la Castel Film Studios in Bucuresti. Ca tânără artistă pop/R&B ea a început deja să-și facă un nume cu single-uri de succes precum „SAY” (2019) și „Love Me Like You’re High” (2021). Airyen Vay nu se teme niciodată să-și folosească muzica pentru a vorbi despre problemele mondiale presante și teme de iubire, egalitate și pace interioară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata