ADDA și Radu Bucălae, scene emoționante în semifinala Te cunosc de undeva!
Versuri copleșitoare, detalii forte de actorie și o coregrafie impresionantă – acestea au fost ingredientele folosite de ADDA și Radu Bucălae ca să creeze scene emoționante în semifinala Te cunosc de undeva! Atât jurații, prezentatorii, cât și ceilalți concurenți ai transforming show-ului au privit interpretarea colegilor lor cu lacrimi în ochi. În plâns au izbucnit și ei, după ce și-au încheiat momentul, fiind mulțumiți de rezultatul final. Performance-ul celor doi, dar și cum s-au descurcat și celelalte șapte echipe în semifinala sezonului 19, telespectatorii pot urmări mâine seară, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Radu Bucălae a mărturisit că ADDA a fost cea care a făcut lista cu piese din care ruleta a decis una pentru semifinala Te cunosc de undeva!, iar cântăreața a precizat că a ales melodii pe care să le poată interpreta cu o oarecare ușurință și colegul ei. La antrenamente, hitul „Papaoutai“ al lui Stromae le-a adus provocări de tot felul. „Mie îmi vine să plâng, pe mine mă sensibilizează foarte tare clipul și mesajul, și tot, chiar dacă nu înțeleg cuvintele. Are un mesaj foarte puternic, e o piesă pe care o poate cânta și Radu. E în franceză, într-adevăr, e foarte greu, însă, are o emoție… pe mine m-a atras ca pe un magnet. Știam și piesa, îmi plăcea“, a mărturisit ADDA.
Una dintre misiunile grele pe care le-au avut ADDA și Radu Bucălae s-a numărat aceea de a transmite mesajul înduioșător al compoziției muzicale. Despre acest detaliu important Adriana Trandafir a precizat: „Mesajul este unul sigur: copiii au nevoie de tați, au nevoie de iubire și de apărare“.
În platoul de filmare al emisiunii s-au derulat trăiri puternice de la primele acorduri ale piesei „Papaoutai“ și până la ultimele. „Mie mi-a venit să plâng… Subiectul acesta puternic – legătura dintre fiu și tata. Există o nevoie și o legătură a oricărui băiat să fie alături de tatăl lui, indiferent sub ce formă. Este minunat că ați pus în scenă atât de frumos acest moment, atât de credibil, atât de expresiv toți trei (n.r.: și fiul unei dansatoare), de fapt, toți membrii baletului“, a declarat Ozana Barabancea, iar ADDA a adăugat: „Pe mine m-au emoționat cel mai tare versurile care zic: «Toată lumea știe cum se fac copiii, dar, nimeni nu știe cum se fac tații»“.
Ulterior, Cristi Iacob a preluat cuvântul, iar mărturiile sale i-au făcut pe toți cei prezenți să plângă: „Eu am crescut fără tata. L-am cunoscut, l-am iubit foarte tare, Dumnezeu să-l ierte, a fost un om bun, un sculptor minunat. Dar, când eram mic, nu l-am avut și, acum nu vreau să fiu sentimentolaid, dar (…), practic, voi, în 3 minute, ne-ați arătat o viață întreagă. Asta se numește actorie și atât am avut de spus, pentru că sunt și eu om“.
Momentul copleșitor realizat de ADDA și Radu Bucălae, ale celorlalți concurenți și cine ajunge în ultima cursă pentru trofeul sezonului 19 Te cunosc de undeva! și premiul de 15.000 de euro, telespectatorii le vor putea urmări mâine seară, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.