Actrița Adele Haenel îl acuză pe regizorul Christophe Ruggia de ani de hărțuire sexuală
Actrița franceză Adele Haenel, cunoscută din pelicula premiată la Cannes „Portrait de la jeune fille en feu/ Portrait of a Lady on Fire”, îl acuză pe regizorul Christophe Ruggia că a hărțuit-o sexual încă...

Actrița franceză Adele Haenel, cunoscută din pelicula premiată la Cannes „Portrait de la jeune fille en feu/ Portrait of a Lady on Fire”, îl acuză pe regizorul Christophe Ruggia că a hărțuit-o sexual încă de la vârsta de 12 ani, din timpul filmărilor pentru „The Devils”, potrivit Variety.
Haenel a declarat pentru publicația franceză Mediapart că, în timpul filmărilor pentru pelicula „The Devils”, din 2002, Ruggia ar fi început să îi facă avansuri în mod repetat, inclusiv să o atingă și să o sărute.
După ce pelicula „The Devils” a fost lansată și a început să meargă în turnee de promovare, Ruggia ar fi continuat să îi facă avansuri actriței, creând un mediu „de agresiune sexuală permanentă”.
Toate aceste incidente ar fi avut loc până când actrița a împlinit 15 ani.
Haenel a afirmat că le-a povestit apropiaților despre incidente înainte de debutul mișcării #MeToo (împotriva hărțuirii sexuale la locul de muncă), dar că a decis să vorbească public după lansarea documentarului despre Michael Jackson „Leaving Neverland”, în ianuarie. Totodată, un alt motiv ce a determinat-o pe actriță să vorbească public a fost informația potrivit căreia regizorul lucrează la un nou film, ce are drept protagoniste două fete care poartă numele personajului interpretat de ea în 2002.
Într-o declarație oferită pentru Mediapart, Ruggia a afirmat că el și Haenel s-au bucurat de o relație „profesională și afectuoasă”. Ruggia a negat acuzațiile, caracterizându-le drept defăimătoare.
Haenel, în vârstă de 30 de ani, a fost recompensată cu două premii Cesar. În pelicula „Portrait of a Lady on Fire”, de Céline Sciamma, lansată pe 19 mai în Franța și recompensată la Festivalul de la Cannes cu premiile Queer Palm și cel pentru cel mai bun scenariu, Haenel interpretează rolul unei tinere aristocrate ce se îndrăgostește de artistul angajat să îi facă un portret.
Singurul film pe care Ruggia, în vârstă de 54 de ani, l-a mai regizat după „The Devils” a fost „In Turmoil”, din 2011.
Sursa: News24.ro.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyHibrid clasic sau plug-in hibrid. Când încărcarea acasă poate coborî cheltuiala la 16-18 lei pentru 100 km
LylaFemeile vulnerabile de 25-65 de ani sunt vizate de proiectul CLARA pentru depistarea cancerului cervical
Revista IoanaTusea care durează 8 săptămâni cere evaluare medicală. Când este indicat screeningul pulmonar
FinanciarulRuchir Sharma vede o bulă avansată pe piața AI. Dobânzile mai mari amenință finanțarea investițiilor
News24Cadastrul eliberează extrase la ghișeu și la notar, după atacul informatic din iulie
Dolce SportDuelul Hajduk cu Ajax a fost precedat de o confruntare între fani, cu 60 de persoane arestateCiteste si

„Numai tu”, noua piesă a lui Beatrice Dragnea, o declarație de dragoste din inimă pentru inimi
ShowbizMarius Țeicu și Angela Similea revin împreună după o absență îndelungată
Showbiz