ShowbizLove on the Spectrum
A doua despărțire în Love on the Spectrum luna aceasta – pari și Tina și-au spus adio

Veste neașteptată pentru fanii serialului „Love on the Spectrum”. Două dintre cele mai îndrăgite personaje, Pari Kim și Tina Zhu Xi Caruso, și-au anunțat despărțirea. Anunțul a fost făcut vineri, prin intermediul unor postări pe rețelele de socializare, confirmând că relația lor romantică a ajuns la final.
Anunțul oficial de pe Instagram
Totul a fost făcut public vineri, pe Instagram. Pari Kim a fost cea care a dat vestea, explicând că a vrut să fie sinceră cu fanii care se interesau de statusul relației lor. „Câteva persoane au întrebat dacă eu și Tina mai suntem împreună”, a scris vedeta într-un Story, care a fost ulterior redistribuit și de Caruso.
Iar mesajul a fost cât se poate de clar. „Acum suntem doar prietene, două trenuri pe șine diferite, dar îi doresc tot ce e mai bun și un viitor luminos și T-rific!”, a continuat Kim.
O despărțire plină de metafore
Numai că povestea nu se oprește aici. Tina a confirmat și ea vestea pe contul ei, subliniind că decizia a fost „reciprocă” și folosind o analogie surprinzătoare cu personajele din musicalul „Wicked”. „Suntem ca Glenda și Elphaba în felul în care milităm pentru ceea ce credem”, a scris ea. „Eu sunt Elphaba și abia aștept să arăt lumii cum militez. Pari va continua să militeze ca Glenda. Sper că putem milita în continuare ca prietene pentru lucrurile în care credem, cum ar fi transportul public și susținerea persoanelor cu dizabilități.”
La rândul ei, Pari a revenit cu o metaforă și mai elaborată, pe bune, despre trenuri și căi ferate. „Trenurile vin și pleacă spre destinații diferite. Unele pot intra pe rutele și în stațiile altora, apoi se despart și merg pe căi separate, la fel ca MBTA Commuter Rail și Amtrak”, a explicat ea, adăugând că acest lucru este „în regulă” și „valid”.
„Ambele își servesc propriile scopuri”, a continuat Pari. „Ambele vor ajunge la lumina de la capătul tunelului.”
Ce urmează pentru cele două?
Și totuși, cum rămâne cu echipa pe care o formau? Chiar dacă nu mai sunt un cuplu, se pare că respectul reciproc rămâne. Pari a descris perfect dinamica lor viitoare: „Sunt două căi ferate diferite, pe două linii separate, dar se vor sprijini mereu una pe cealaltă când va fi nevoie și se vor încuraja de la distanță. Violetul va continua să sclipească fără scuze, iar albastrul va continua să apară cu ferocitate și mândrie.”
Mesajul ei s-a încheiat cu o notă optimistă. „Amândouă formează o echipă bună, dar pot străluci și singure, ca două persoane individuale. 💜💙🚉”
Un final neașteptat, dar plin de respect.
Încă o despărțire în universul Love on the Spectrum
Despărțirea celor două, care s-au cunoscut în timpul celui de-al treilea sezon al serialului (difuzat în aprilie 2025), vine la scurt timp după o altă veste similară din cadrul aceluiași show. La începutul acestei luni, alți doi participanți foarte iubiți de public, David Isaacman și Abbey Romeo, au pus capăt relației lor după cinci ani.
Într-o declarație comună pentru revista People, aceștia au transmis că „rămân prieteni și își doresc reciproc tot ce e mai bun”.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCum compari uitarea din stres sau oboseală cu semnele de Alzheimer și când mergi la medic
Revista IoanaCum pregătești masa de Crăciun pentru opt persoane cu un singur cuptor
FinanciarulApartamentele din Cluj-Napoca au un preț mediu cerut de 3.331 de euro pe metru pătrat util. Avansul de 15% pentru 50 mp ar fi aproape 25.000 de euro
News24Hidro Prahova a cumpărat patru încărcătoare. Auditorii estimează o supraevaluare de 3,59 milioane de lei și au sesizat DNA
Dolce SportArcada Galați a învins Steaua cu 3-0 și a urcat pe locul trei în campionatul masculin de volei
GetPonyCum afli dacă radarul ți-a măsurat mașina la depășire și când poți contesta amenda

