Marion Cotillard a furat toate privirile la Festivalul de la Cannes, dar nu doar rochia ei Chanel din piele a fost subiectul principal. Actrita cu ten de portelan, care pare cu cel putin un deceniu mai tânără decat cei 50 de ani ai sai, a pasit pe covorul rosu la premiera noului ei film, Karma, la bratul fiului ei adolescent, Marcel, în vârstă de 15 ani. Și colac peste pupaza, thrillerul psihologic este regizat chiar de fostul ei partener de viata, Guillaume Canet!
Miza unei colaborari periculoase
Cum e sa lucrezi indeaproape cu barbatul de care abia te-ai despartit dupa aproape două decenii? Sa fim sincere, pentru majoritatea dintre noi ar fi un cosmar absolut. Dar pentru Marion miza a fost dubla. Un rol scris special pentru ea și o demonstratie publica de forta pe covorul rosu alaturi de fiul lor, care a aratat extrem de elegant intr-un smoking cu papion.
Cei doi s-au despartit în luna iunie a anului trecut, dupa o relatie de aproape 20 de ani. Impreuna ii au pe Marcel și pe micuta Louise, în vârstă de 9 ani. (Nu e prima data când vedem cupluri din showbiz colaborand dupa separare, dar parca tensiunea e mereu acolo în culise, nu-i așa?).
RecomandariLansare poster și trailer oficial pentru filmul „Taximetriști”, regizat de Bogdan Theodor Olteanu
Ce s-a intamplat în spatele camerelor
Filmul a primit o ovatie în picioare de sase minute din partea criticilor prezenti la premiera.
Intr-un articol recent publicat de Mirror, Guillaume Canet a dezvaluit ca a dezvoltat povestea cu misiunea clara de a scrie un scenariu special pentru fosta lui partenera. Iar Marion a explicat exact cum a decurs aceasta propunere neobisnuita.
„Ele erau toate de fapt bune. Am reactionat la tot. Dar a fost aceasta idee particulara care a prins contur și mi s-a parut foarte vibranta. Ne-am dat seama în mod natural ca era subiectul potrivit„, a marturisit vedeta.
Iar procesul nu a fost scutit de drame și nesigurante. „Am urmarit procesul creativ de la bun început. Au fost momente de indoiala și intrebari, dar când am citit primul scenariu, care nu era scenariul final, am avut o reacție emotionala puternica, și el stie ca atunci când am acea reacție, stiu ca mergem în direcția potrivita.”
Un rol de zile mari și o poveste intortocheata
Actrita premiata cu Oscar pentru rolul lui Édith Piaf în La Vie en Rose din 2007 (și cunoscuta pentru hituri precum Inception, The Dark Knight Rises și Midnight în Paris) a vrut mereu proiecte care sa nu o tina departe de țară ei natala.
„Guillaume a scris filmul pentru mine. Am avut câțiva ani în care mi-am crescut copiii și nu am gasit nimic destul de puternic pentru mine ca sa plec de langa ei. El a spus: «Chiar vreau sa scriu un film pentru tine cu un personaj foarte, foarte puternic, cu ceva diferit de ceea ce ai facut inainte»„, a povestit ea.
RecomandariRaye a vorbit despre abuzul sexual la concertul din Los Angeles. Adele a fost în public
Rezultatul este Jeanne, o femeie a carei viata este data peste cap. Ea este nevoita sa fuga în Spania dupa ce devine suspecta principala în disparitia subita a tanarului ei fin. Disperata, se ascunde în mediul rural francez, intr-un cult religios brutal din care evadase cu un deceniu în urma. E preluata de liderul manipulator al sectei, realizand rapid ca locul e la fel de periculos ca autoritățile de care fuge.
„El a venit cu acest personaj al carui trecut se intoarce și ii transforma viata în ceva total diferit de ceea ce a trait ani de zile. A scris un scenariu foarte, foarte puternic și intortocheat pentru mine. Ea este o femeie care se dezvaluie incet, care crede ca este slaba, dar descopera ca nu este”, a mai adaugat Marion.
Asteptam cu nerabdare sa vedem daca aceasta colaborare profesionala intensa va schimba dinamica relatiei lor personale pe viitor. Filmul Karma urmeaza sa intre în curand în cinematografe, iar incasarile vor decide daca riscul asumat de cei doi fosti parteneri a meritat cu adevarat efortul pe marile ecrane.


