Hollywood Palladium a strălucit miercuri noapte, iar voi știți deja că noi suntem mereu cu ochii pe cele mai fierbinți evenimente mondene. S-a lăsat cu premii de top, ținute spectaculoase și momente pur și simplu virale la gala Billboard Women in Music.
Fetele din Kpop Demon Hunters nu se joaca
Trupa a luat acasă titlul suprem, Femeile Anului, iar discursurile lor au fost de pus în ramă. Pe bune, fetele au zis lucrurilor pe nume și nu s-au ferit de controverse.
Ejae a dat tonul cu o confesiune emoționantă pe scenă. „În calitate de femeie asiatică, lipsa de reprezentare a fost evidentă pentru mine”, le-a spus ea celor din sală. „Rareori am văzut alți artiști care să arate ca mine pe scenele occidentale”, a continuat ea, amintindu-și cum visa la „devenirea unui idol K-pop. Când asta nu a funcționat, am crezut că sunt terminată. Dar când am descoperit compoziția muzicală, mi-am dat seama că muzica în sine nu m-a pus niciodată la îndoială, pentru că muzica nu vede rasa sau genul. Cere doar adevărul. Și când am adus tot adevărul meu în ea, vocea mea, identitatea mea coreeană, identitatea mea de femeie, totul a început să se schimbe. Mi-am dat seama că, în calitate de femeie, puterea noastră nu a stat niciodată în a ne integra, ci în reziliența noastră de a spune adevărul nostru. Așa că vreau doar să spun fiecărei femei care s-ar putea simți nevăzută, vocea ta este ceva ce trebuie onorat. Povestea ta nu este ceva ce trebuie diluat. Este ceva ce trebuie amplificat. Și identitatea ta nu este o barieră, este puterea ta. Pentru că atunci când creăm fără scuze, ocupăm spațiu și ne ridicăm una pe cealaltă, nu facem doar muzică. Putem schimba cum sună aceasta.”
Și dacă asta vi s-a părut intens, stați să vedeți ce a urmat. Rei Ami a luat microfonul cu o atitudine de zile mari.
„Să fii femeie în această industrie dominată de bărbați este sincer de rahat. Uneori trebuie să muncim de două ori mai mult cu un zâmbet pe față, în timp ce lumea critică fiecare parte a ființei noastre. Mai întâi, suntem prea slabe și apoi suntem prea grase. Se trece de la, «Oh, nu oferă nimic» la «De ce este atât de extra?». Pare absolut imposibil să exiști. Oh, și ferească Dumnezeu să fii încrezătoare, te vor crucifica pentru asta. Dar cred că de aceea sunt atât de obsedați, pentru că, ei bine, nu există nimic mai intimidant decât o femeie încrezătoare care știe ce vrea. Capacitatea noastră de a persevera și de a ne face simțită prezența este o superputere absolută. Așa că vă mulțumesc tuturor femeilor din această cameră pentru că vă folosiți superputerile ca să inspirați, să conduceți și să protejați. Nu suntem prea mult; nu suntem prea zgomotoase. Suntem exact cine dracu’ credem noi că suntem.”
Audrey Nuna a preluat ștafeta imediat. „Sunt foarte emoționată în seara asta”, a recunoscut ea, adăugând amuzată că „Am fost cunoscută ca fiind cea constipată emoțional din acest grup.” După o pauză care a ținut sala în suspans, a promis ferm: „Ei nu m-au văzut niciodată plângând în viața reală, așa că nu se va întâmpla în seara asta.”
Colegele ei au provocat-o râzând: „Da, o va face”.
Dar Audrey a rămas pe poziții, cu obrajii uscați. „Din momentul în care am început să lansez muzică în 2019 și până în acest moment acum, chiar nu m-am identificat niciodată cu cutiile în care se aștepta să se încadreze femeile coreeano-americane. Și sincer, nici măcar nu am știut cum să încep măcar să încerc să mă încadrez în acele cutii. Adică, literalmente port pantofi care sunt mănuși de box chiar acum.”
„Așa că a primi această onoare și a reprezenta un cântec dintr-un film care afirmă această noțiune că lumea are nevoie ca femeile să se prezinte ca cele mai depline, mai întregi versiuni ale lor, cele mai ciudate versiuni ale lor, cele mai urât mirositoare versiuni ale lor, orice ar fi, este o recompensă dincolo de cuvinte. Cred că toți creștem fiind hrăniți cu idei despre care ar trebui să fie rolul nostru ca femeie în această lume. Și ceva ce navigarea în această industrie în mod particular mi-a arătat la prima mână este că femeile sunt lideri înnăscuți, și sunt cele mai bune la asta. Scuze, o să o spun pur și simplu. Și când femeile se susțin cu adevărat una pe cealaltă din inimă, adânc din interiorul lor, știți, eram înnebunită ca o fană după Ella Langley mai devreme, pentru că rahatul ăla a fost uimitor!, este una dintre cele mai transformatoare, eficiente și distrugătoare de bariere forțe din această lume.”
Surprize acustice si prietenii pe scena
Apropo de Ella Langley, diva a rupt scena cu varianta acustică a piesei „Choosin’ Texas”. Lainey Wilson i-a înmânat premiul Powerhouse cu niște cuvinte absolut superbe.
„Am întâlnit-o pe Ella la Tim Roof în Nashville cu ani în urmă și avea un foc în ea pe care nu puteam să nu îl observ”, a povestit Lainey. „Ea este genul de tipă care nu intră pur și simplu într-o cameră, ea sparge ușa. Și vine din genul de loc unde înveți devreme cum să muncești din greu, să spui adevărul și să rămâi cine ești în poveștile pe care te-ai născut să le spui. … Ceea ce mă face și mai mândră este că, chiar și cu tot ce se întâmplă, Ella este tot Ella, este încă flămândă, este încă curioasă și încă vrea să știe mai mult, să facă mai mult și să fie mai mult. Deci. Ella, te iubesc. Cred în tine și o voi face întotdeauna.”
Cum a reacționat Ella?
Exact cum te-ai aștepta de la o artistă sinceră. „Chiar am încercat să scriu un discurs mult timp și am procrastinat până chiar acum. Așa că a improviza în fața oamenilor este mult mai bine pentru mine decât a citi în fața oamenilor.” Apoi a continuat vizibil emoționată: „Pentru mine, forța motrice înseamnă putere, reziliență. Înseamnă să te întorci când nu vrei neapărat, dar simți că «O să lupt pentru asta. O să lupt pentru lucrul ăsta pe care iubesc să-l fac și asta este ceva ce vreau să fac.» Toată viața mea, nu a existat un alt vis pentru mine. Nu a fost o zi în care să fi vrut să fiu altceva. Așa că, a primi acest premiu, cred că toți acei ani de dărâmat uși… pentru mine, forța motrice nu a dispărut.”
Așa cum am aflat dintr-un reportaj exclusiv publicat recent de Variety, seara a fost plină de momente magice. Kehlani a cântat „Folded” (premiată de Ciara), Tate McRae ne-a încântat cu „Nobody’s Girl” (prezentată de Victoria Monet), iar Zara Larsson a ridicat sala în picioare cu „Midnight Sun” alături de Tyla. Nici Mariah the Scientist nu s-a lăsat mai prejos cu „Rainy Days” alături de Kali Uchis (premiu adus de Coco Jones). BINI și The Beaches au reprezentat pop-ul global, premiate de Cara Delevingne, respectiv Bella Poarch.
Generatii diferite si aceeasi pasiune uriasa
Brandi Carlile a fost total pe modul fangirl când a prezentat-o pe Laufey, care a cântat senzațional „Silver Lining” la chitară electrică.
„Am întâlnit vocea lui Laufey înainte să o întâlnesc pe ea și vă jur că am crezut că este cineva mult peste anii ei. Împărțeam un perete de cabină cu ea anul trecut la Glastonbury și am auzit această voce ridicol de angelică și atemporală tăind prin tot zgomotul din culise.” Brandi a recunoscut fascinația. „A trebuit absolut să aflu cui îi aparține acea voce… Când am întâlnit-o în persoană, am fost total dezarmată, fireste de talentul ei brut, de curiozitatea și înțelepciunea ei, și continui să fiu uimită de tot ceea ce face.” A ținut să menționeze și palmaresul puternic: „ea are si două premii Grammy pentru cel mai bun album vocal pop tradițional, cel mai recent l-a câștigat de la mine.” Concluzia ei a stârnit aplauze furtunoase. „Este o bucurie să onorez o artistă luminoasă care nu face doar muzică frumoasă. Ea împinge granițele a ceea ce este permis să fie comercial și extinde conștiința, ceea ce sunt chemați să facă toți artiștii cu adevărat mari și curajoși.”
Laufey nu a rămas datoare. „fireste ea personifică inovația și sunt atât de recunoscătoare pentru cuvintele ei amabile”. Apoi a amintit o fază extrem de comică: „si nu știu dacă îți amintești de mine de pe vremea când te-am urmărit ieșind de la o petrecere a premiilor Oscar. Am alergat după tine. Îmi amintesc că purtai o ținută Valentino foarte șic și am vrut să te complimentez, și am fost gen, «Oh, Doamne. Ea nu știe cine sunt».”
Laufey a vorbit cu mândrie despre originile ei. „Am crescut în țara Islandei, înconjurată de exemple minunate de femei individuale. În 1980, țara a devenit prima care a ales democratic o femeie președinte. Și în prezent avem femeie prim-ministru și președinte.” Despre muzică, ea a adăugat sincer: „Când am început să fac muzică, nu eram sigură în ce direcție voiam să merg. Eram o fată care iubea să cânt melodii standard de jazz din Great American Songbook, cântând muzică clasică la violoncel și încercând să deslușesc melodii pop la pian. Eram această poțiune ciudată de atât de multe lucruri diferite și am crezut că pentru a avea succes, trebuia să mă concentrez doar pe un singur lucru și să fiu perfectă. Dar ceea ce am învățat și ceea ce mi-a adus cea mai mare bucurie a fost să amestec toate aceste lucruri împreună și să creez artă infuzată cu fiecare parte din mine care a devenit forța mea motrice. Pare amuzant să accept un premiu ca inovator pentru că eu chiar simt că fiecare femeie din această industrie este un inovator… Aceasta a fost istoric o afacere guvernată de bărbați care profită de pe urma muncii grele a atât de multor femei. Așa că sunt atât de bucuroasă să văd că asta se schimbă. Și suntem cu toatele aici astăzi nu pentru că am făcut presiuni pentru schimbare, ci pentru că am făcut loc una alteia.”
Fara prompter dar cu mult suflet
Iar drama serii a venit de la Teyana Taylor. După ce a cântat superb „Bed of Roses”, prompterul i-a jucat feste. Reacția ei a fost savuroasă.
„Discursul meu este pregătit. O să pună discursul ăsta al naibii! Știți cu toții că am discursuri bune și rahaturi de genul. Nu o să îl improvizez.” A ieșit de pe scenă, Kiki Palmer a salvat situația, iar Teyana s-a întors mai târziu în haine sport, alături de legendara Dionne Warwick.
Dionne a fost plină de iubire pură. „Apropo, tocmai i-am cunoscut mama și tatăl”, a spus ea zâmbind. „Sunt niște oameni frumoși. Și vă mulțumesc foarte mult pentru că i-ați permis să devină și copilul meu.” A venit pe scenă special „să onorez tânăra doamnă care a devenit practic alter ego-ul meu. Da, este! Este una care are capacitatea cu care să-și spună părerea și să fie complet sinceră în privința asta.”
Când a luat cuvântul, Teyana a fost profundă. „În primul și în primul rând, îi dau toată slava lui Dumnezeu, pentru că știu fără umbră de îndoială, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără harul lui, sincronizarea lui, protecția lui asupra vieții mele. Au fost atât de multe momente pe care nu le-am înțeles cu adevărat, chiar și ca cel de acum.”
Sala a râs alături de ea.
„Acest an marchează 20 de ani în muzică pentru mine. 20 de ani de a mă prezenta, chiar și atunci când a durut … ca acum. Douăzeci de ani de creștere, evoluție, cădere și de a-mi găsi drumul înapoi la mine însămi. Douăzeci de ani de a mă agăța de un vis, chiar și în momentele în care simțeam că îmi scapă printre degete. Și ceea ce m-au învățat acești 20 de ani este că scopul nu se grăbește. Scopul te așteaptă să devii cine ești menit să fii.”
Numai că succesul a venit cu un preț. „Au fost momente în care m-am simțit sincer singură, momente în care am fost neînțeleasă, trecută cu vederea, scoasă din calcul. Dar am mers înainte pentru că știam cine sunt, chiar și atunci când lumea nu mă vedea încă tocmai bine. Am fost binecuvântată să pășesc în atât de multe daruri, muzică, dans, actorie, regie, dar la baza tuturor, muzica este prima mea dragoste. Este locul unde mi-am găsit vocea. Este ceea ce m-a ținut când nu m-am simțit ținută. Este ceea ce m-a purtat prin unele dintre cele mai grele sezoane ale vieții mele. Și ca femeie și ca femei, suntem vizionare prin natură. Nu așteptăm permisiunea. Noi creăm posibilitatea. Luăm ceea ce am trăit și transformăm în ceva ce lumea poate simți. Transformăm durerea în scop, tăcerea în sunet, visele în ceva ce oamenii pot vedea în sfârșit. Și acel gen de viziune, nu ne schimbă pe noi, schimbă totul în jurul nostru. Așa că nu subestimați niciodată o femeie cu o viziune, pentru că până când o vedeți, ea deja a construit-o.”
Finalul discursului a fost rezervat celei mai importante persoane. „mămica mea, care este si onorată în seara asta: Ești coloana mea vertebrală, locul meu sigur, acoperământul meu. A fost atât de tare să te văd cum îi înjuri acolo în spate.” După porția de râs, a adăugat serios: „Dar voi spune că vreau să mulțumesc Billboard pentru asumarea responsabilității. Vreau să mulțumesc Billboard pentru că au fost calzi. Vreau să mulțumesc Billboard pentru că au venit imediat în cameră și au recunoscut ce s-a făcut. Așa că vă apreciez, Billboard.” La final, privind spre culise, a încheiat cu o lecție simplă: „Ea m-a învățat cum să am grație, oameni buni.”
