Fanii „The Devil Wears Prada” au o întrebare pe buze: unde e Nate? Regizorul David Frankel a dezvăluit în sfârșit de ce Adrian Grenier, actorul care l-a interpretat pe iubitul lui Andy Sachs, lipsește din mult-așteptatul sequel. Motivul oficial este surprinzător de simplu și nu are legătură cu vreo dramă din culise.
Prea târziu pentru un cameo
totul s-a redus la o problemă de timp. David Frankel, care a regizat atât filmul original din 2006, cât și continuarea de acum, a recunoscut că a avut în plan o apariție scurtă a actorului. Numai ca planurile nu s-au potrivit cu realitatea din teren, filmul fiind finalizat cu mai puțin de o lună înainte de data lansării, 1 mai.
„Am avut o idee să-l strecor într-un cameo și, până la urmă, a fost pur și simplu prea târziu în programul nostru de producție pentru a se întâmpla,” a explicat Frankel.
Teoria lui Grenier: Nate este adevăratul personaj negativ?
Dar actorul are o altă teorie, mult mai savuroasă. Într-un interviu acordat în luna martie, Grenier a speculat că absența sa ar putea avea legătură cu reputația personajului său, Nate, care de-a lungul anilor a fost etichetat de fani drept „adevăratul personaj negativ” al filmului.
„clar, a fost o dezamăgire că nu am primit telefonul pentru a fi în sequel, dar înțeleg și că există o reacție negativă față de Nate, personajul, așa că s-ar putea ca asta să aibă legătură,” a mărturisit el. Să fim serioși, cine nu-și amintește cum Nate o punea pe Andy (Anne Hathaway) să aleagă între el și jobul ei la revista Runway? E drept că nu a fost cel mai suportiv iubit.
totusi, Grenier a ținut să precizeze că nu poartă pică. „Suntem cu toții fani ai filmului, indiferent dacă suntem sau nu în el.”
O replică plină de umor într-o reclamă la Starbucks
Și totuși, cum a reacționat Grenier, pe bune? A transformat toată situația într-o glumă, apărând într-o reclamă recentă la Starbucks unde ironizează subtil excluderea sa din film.
„Poate ați văzut titlurile – nu am fost chemat să fac parte dintr-un anume sequel,” spune el, privinț direct spre cameră. „Dar sunt bine. Serios. E totul o energie bună.”
Actorul continuă prin a ciocni un pahar în cinstea lui Nate, adăugând: „Nu era perfect.” Iar la final, lasă ușa deschisă cu o replică amuzantă: „Adică, dacă sună, sunt liber.”
O mișcare genială.
Reacția regizorului la ironia actorului
Iar regizorul David Frankel a apreciat gestul. În același interviu pentru Entertainment Weekly, el a declarat că a fost „încântat” să-l vadă pe actor fiind „cu adevărat amuzant și atât de modest”.
Frankel a adăugat: „Îmi place umilința și comedia din ea!”. Asta arată că nu există resentimente între el și restul echipei (care îi include pe Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci).
Filmul „The Devil Wears Prada 2” se lansează în cinematografele din SUA pe 1 mai.





