Orlando Bloom, la 49 de ani, pare să fi dus relația cu noul său model de iubită, Luisa Laemmel, în vârstă de 28 de ani, la următorul nivel. Cei doi au petrecut recent o escapadă romantică în Elveția, unde s-au cazat la hoteluri de cinci stele precum Dolder Grand din Zurich și Bürgenstock de pe Lacul Lucerna.
O relație tot mai serioasă
O sursă a confirmat că lucrurile sunt, pe bune, serioase. „Orlando și Luisa se văd în liniște de câteva luni”, a dezvăluit un apropiat. Ba chiar au format un trio neașteptat în vacanța lor, pentru că actorul nu a venit singur. „Au devenit o adevărată mică unitate familială, iar Orlando și-a adus cu avionul chiar și pudelul teacup, Biggie Smalls, pentru călătorie.”
A cunoscut familia?
Se pare că vizita în Elveția a avut un scop dublu. Pe lângă participarea lui Bloom la un eveniment promoțional Porsche la Zurich, actorul ar fi profitat de ocazie pentru a cunoaște prietenii și familia iubitei sale, care este de origine elvețiană. Iar asta, în orice relație, e un pas important.
Scânteia de la distanță
Chiar dacă par de nedespărțit, cei doi se confruntă cu provocarea distanței. Bloom locuiește în Los Angeles, în timp ce Luisa Laemmel are reședința în New York. Din acest motiv, sursa a menționat că „nu apucă să se vadă tot timpul”.
Numai ca asta nu pare sa fie o problema.
Apropiatul a insistat: „Dar există o scânteie reală.”
Cum a început totul
Dar cum s-au cunoscut, mai exact? V-ați întrebat vreodată cum se leagă idilele la Hollywood? Ei bine, prima dată au fost văzuți împreună în februarie, când au plecat braț la braț de la Super Bowl. Un martor a povestit la momentul respectiv: „Erau împreună în loja Raising Cane, erau drăguți, se atingeau și se alintau.” Laemmel, un model de succes care a lucrat cu branduri de top precum L’Oreal, Vera Wang și Calvin Klein, a postat atunci imagini din loja VIP pe Instagram, dar, strategic, Orlando nu a apărut în nicio poză.
Trecutul cu Katy Perry
Noua relație a lui Bloom vine la nouă luni de la despărțirea de logodnica sa, Katy Perry, cu care are o fiică de 5 ani, Daisy Dove. Cei doi au format un cuplu timp de aproape un deceniu. Într-un interviu din 2018 pentru The Times of London, actorul recunoștea dificultățile cauzate de programele lor aglomerate: „Este dificil. Ea este în turneu, eu joc într-o piesă, totul evoluează. Am mult respect pentru ea și sentimente profunde. Așa că vom vedea.”
Si Katy Perry a vorbit deschis despre provocări. În septembrie 2024, în podcastul „Call Her Daddy” (unul dintre cele mai ascultate din lume), artista de 41 de ani a dezvăluit că făceau „multă terapie de cuplu”. Ea a explicat și de ce: „Vrem să evoluăm. Cred că de aceea suntem în această relație, pentru a deveni oameni mai buni, astfel încât să putem crește această ființă umană frumoasă.”
Până la urmă, fiecare și-a văzut de drumul său. Cântăreața „Firework” are acum o relație cu fostul prim-ministru canadian Justin Trudeau, oficializată pe Instagram în decembrie.





