AcasăStiriUnde va fi difuzată finala de la Formula 1 de la Miami

Unde va fi difuzată finala de la Formula 1 de la Miami

Formula 1 schimbă continentul în acest weekend şi ajunge în sudul statului Florida, acolo unde va avea loc Marele Premiu de la Miami. Etapa cu numărul 6 a sezonului 2025 din Marele Circ este şi a doua etapă cu sprint din acest an, după etapa din China. Cursa de sprint va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00, în timp ce cursa principală este duminică, de la 23.00, în direct pe Antena Stars şi AntenaPLAY.

Unde va fi difuzată finala de la Formula 1 de la Miami

               La finalul acestei săptămâni va avea loc al patrulea Mare Premiu de la Miami, Grand Prix ce a debutat în 2022. Şi în acest sezon, Statele Unite vor găzdui trei curse. Circuitul are o lungime de 5,412 km, iar piloţii trebuie să parcurgă 57 de tururi pe durata cursei.

Diseară, de la ora 19:30, va avea loc singura sensiune de antrenamente, urmând ca de la ora 23:30 să aibă loc calificările pentru sprint, în direct pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY. Sâmbătă, cursa de sprint va începe la ora 19:00, în timp ce de la 23:00 se vor desfăşura calificările pentru cursa de duminică. Ambele evenimente de sâmbătă vor fi transmise pe Antena 3 CNN şi în AntenaPLAY. Duminică, de la ora 23:00, va avea loc cursa. Acţiunea de duminică de la Miami va fi transmisă pe AntenaStars şi în AntenaPLAY.

Dezmat total la Formula 1 Miami. Unde se distreaza Kim Kardashian si ce artisti canta
RecomandariDezmat total la Formula 1 Miami. Unde se distreaza Kim Kardashian si ce artisti canta

Recordul unui tur a fost stabilit de Max Verstappen, la ediţia din 2023. Pilotul Red Bull a încheiat atunci turul cu timpul de 1:29.708. Circuitul, cu 19 viraje, se află în complexul Miami Gardens, acolo unde se află şi Hard Rock Stadium, arena echipei Miami Dolphins din NFL. Tot în acest complex se dispută de câţiva ani şi meciurile de tenis de la Miami Open. În urmă cu un an, Marele Premiu de la Miami a fost câştigat de Lando Norris. Britanicul a fost urmat pe grilă de Max Verstappen, în timp ce Charles Leclerc a completat podiumul.

Programul Marelui Premiu de la Miami 2025

Vineri

  • 19:30: Antrenamente (AntenaPLAY)
  • 23:30: Calificările pentru sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)

Sâmbătă

Marea Finală “Bravo, ai stil! Celebrities” va fi difuzată sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20:00
RecomandariMarea Finală “Bravo, ai stil! Celebrities” va fi difuzată sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20:00
  • 19:00: Sprint (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)
  • 23:00: Calificări (Antena 3 CNN şi AntenaPLAY)

Duminică

  • 23:00: Cursa (AntenaStars şi AntenaPLAY)

 

Toate etapele competiţiei Formula 1, Formula 2 şi Formula 3 pot fi urmărite integral pe platforma AntenaPLAY.  Antena rămâne și anul acesta casa Formulei 1 în România.

Reactia Andreei Esca dupa ce Aris a iesit cu fosta lui Ristei. Mesajul care a uimit pe toata lumea
RecomandariReactia Andreei Esca dupa ce Aris a iesit cu fosta lui Ristei. Mesajul care a uimit pe toata lumea

Citește și:

Gata cu serile plictisitoare. 7 filme si seriale noi...

V-ați pregătit canapeaua și popcornul? Pentru că luna mai vine la pachet cu o avalanșă de producții noi pe...

Actorul din Mary Poppins a implinit 100 de ani....

Legenda Disney, Dick Van Dyke, a fost surprins dansând și râzând la un eveniment în Malibu, alături de soția...

Anunțul care a uimit pe toată lumea. Starul din...

Veste uriașă din partea actorului Sam Neill, cunoscut pentru rolul său iconic din „Jurassic Park”. La 78 de ani,...

Are 63 de ani ea 30. Iubita solistului de...

Eileen Kelly, iubita în vârstă de 30 de ani a solistului Red Hot Chili Peppers, Anthony Kiedis (63 de...

Gata cu serile plictisitoare. 7 filme si seriale noi pe Netflix care merita vazute

V-ați pregătit canapeaua și popcornul? Pentru că luna mai...