AcasăStiriColaborare surpriză: What’s UP și Jador lansează „Ce n-aș da”

Colaborare surpriză: What’s UP și Jador lansează „Ce n-aș da”

După ce a colaborat cu Boier Bibescu, Doddy, SHIFT și Aspy pentru „OCHELARII”, What’s UP își surprinde fanii cu o nouă piesă și lansează împreună cu Jador „Ce n-aș da”. Cu un sound catchy, acorduri de vioară, beat-uri pop și elemente orientale, „Ce n-aș da” subliniază esența primei întâlniri, dar și dorința de a fi alături de acea persoană care reușește să îți capteze atenția. What’s UP s-a implicat trup și suflet în realizarea acestui proiect și a creat conceptul și scenariul videoclipului.

„Sunt foarte fericit de această colaborare, m-am bucurat foarte mult când am văzut că lui Jador îi place ideea mea, sper că fanii noștri vor aprecia această fuziune muzicală și o vor primi cu brațele deschise. Pentru sufletul meu, este un proiect special având în vedere că de această dată nu mai sunt doar cantautor, așa cum mi-am obișnuit fanii; la clipul acestei piese am scris scenariul, am fost și regizor și actor, a fost greu, dar foarte plăcut în același timp”, mărturisește What’s UP.

„Într-o zi am primit un mesaj de la What’s UP pe WhatsApp și mi-a trimis această piesă. Am ascultat-o și mi-a plăcut refrenul maxim! Mi s-a părut foarte tare piesa și într-un timp scurt ne-am întâlnit la studio ca s-o înregistrăm. Mă bucur că lansăm «Ce n-aș da» împreună.  What’s UP este un om foarte energic, pus pe treabă și foarte talentat”, adaugă Jador.

SATRN  lansează “What You Said” în colaborare cu NAJAH. Ce mesaj puternic vor să transmită cei doi artiști?
RecomandariSATRN lansează “What You Said” în colaborare cu NAJAH. Ce mesaj puternic vor să transmită cei doi artiști?

„Ce n-aș da” este compusă de către What’s UP alături de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Șerban Cazan și Roland Kiss. Videoclipul piesei este unul vibrant, fun, în care artiștii cântă și dansează ca la cea mai tare petrecere, iar în același timp luptă pentru inima aceleiași femei, deși omit că de cele mai multe ori când doi se ceartă, al treilea căștigă.

What’s UP este unul dintre cei mai importanți artiști din România care a lansat de-a lungul timpului hituri ce au cucerit topurile muzicale și au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Cel mai de succes single al cântărețului este „La tine“, piesă ce are peste 36 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a colaborat de-a lungul timpului cu artiști precum Andra, JO, Ruby, Arando Marquez & MRB, Șatra B.E.N.Z., Ioana Ignat, Kio, Shift, DJ Sava, AMNA și mulți alții, iar în martie a lansat „Roboți”, o piesă cu un mesaj puternic pentru umanitate.

Jador a reușit să fie no.1 în topurile muzicale din România, dar și din străinătate cu hitul „Dau moda”, lansat alături de Lino Golden, care a generat peste 56 de milioane de vizualizări pe YouTube. Piesa s-a poziționat pe locul 1 în Trending pe YouTube, după care a urmat „Arde-mă Baby”, alături de Alex Velea, cu peste 23 de milioane de vizualizări, iar cel mai recent single „Jale”, care a ocupat locul 1 în Trending timp de o săptămână are peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube.

Olguța Berbec lansează videoclip surpriză filmat acasă, alături de cei dragi
RecomandariOlguța Berbec lansează videoclip surpriză filmat acasă, alături de cei dragi

Citește și:

Hailey Bieber dezvăluie secretul buzelor de la Coachella un...

Hailey Bieber a făcut senzație la Coachella, și nu doar prin prezența ei. Într-o postare pe social media, soția...

Secretul buzelor lui Lindsay Lohan costă 52 de dolari...

Make-up artista lui Lindsay Lohan, Ash K Holm, a dezvăluit recent secretul din spatele look-ului spectaculos de pe coperta...

Ken Jennings pune capăt teoriei despre seria sa de...

Ken Jennings, legenda concursului „Jeopardy”, a lămurit în sfârșit misterul care a planat timp de 20 de ani asupra...

Tina Campbell de la Mary Mary divorteaza dupa 25...

Veste șoc în lumea muzicii gospel. Cântăreața Trecina „Tina” Campbell, de la celebra trupă Mary Mary, și soțul ei,...