AcasăStiriJurații iUmor, față în față cu un număr unic în lume: „Omul-mașinută...

Jurații iUmor, față în față cu un număr unic în lume: „Omul-mașinută a fost spectaculos!“. Câți bani a investit artistul străin în proiectul său de suflet

Apariţie inedită în cel de-al patrulea episod al celui mai nou sezon iUmor, difuzat sâmbăta aceasta, de la 20.00, la Antena 1. Juraţilor show-ului le va reveni misiunea de a juriza un număr unic în lume, după cum o spune chiar realizatorul lui. Omul-mașină a făcut spectacol pe scena emisiunii de umor, după ce a creat momente desprinse parcă din pelicula Transformers. Delia a fost atât de entuziasmată de performanța artistului, încât, a luat în calcul posibilitatea de a apărea la fel în cadrul unui concert de-al ei. Care au fost reacțiile de la masa juriului, câte voturi a primit concurentul și cum s-au descurcat contracandidații săi, telespectatorii vor afla mâine, începând cu ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Tot în cadrul noului episod, unul dintre jurați își va folosi jokerul câștigat la concursul organizat înainte de a se începe ziua de filmare.

Originar din Ucraina, Bilby Vielkin locuiește de ceva vreme în Italia, unde este artist stradal și unde și-a îndeplinit visul de a construit o mașină unică pe mapamond. El a aflat despre iUmor și a decis să își încerce norocul în cursa pentru marele premiu al emisiunii de la Antena 1. „Mașina am construit-o în trei ani și jumătate. Da, a fost un prototip. Acest număr este unic în lume. Nu are copie, este ideea mea… Am cumpărat o mașină electrică pentru copii, am tăiat-o… Are niște sisteme în costumul meu și niște computere de bord în mașină. Pe mine, crearea acestui număr m-a costat 20.000 de dolari“, a dezvăluit concurentul în cadrul interviului.

Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo au fost impresionați când Bilby Vielkin și-a făcut apariția pe scena show-ului de umor, unde, pentru început, a făcut mai multe ture. „A venit Transformers! A venit Transformers! Wow! Cât de tare e!“, a strigat Delia în timp ce privea momentul. Atmosfera a fost una incendiară și în holding, unde așteptau contracandidații artistului străin. „Este cel mai bun moment din sezonul 14!“, a exclamat unul dintre concurenții iUmor.

Andreea Mantea a ajuns față în față cu Jurații, la “Bravo, ai stil!”
RecomandariAndreea Mantea a ajuns față în față cu Jurații, la “Bravo, ai stil!”

„Numărul tău este foarte costisitor“, a spus Cătălin Bordea, iar Cheloo a declarat: „A fost un moment internațional“. Delia a fost inspirată după momentul concurentului care arată la fel ca unul dintre personajele din celebrul film Transformers. „Omul-mașinută a fost spectaculos! Aș putea să intru așa într-un concert? «Mași-nelia» să se numească“, a dezvăluit jurata în cadrul testimonialului.

În cadrul audițiilor de mâine seară, telespectatorii o vor putea urmări şi pe Elena Voineag, care a venit cu un roast acid la adresa juraților și prezentatorilor. „Bordea nu mai este cea mai cunoscută asistentă TV! Este cea mai cunoscută asistentă TV care are o asistentă TV“, a spus actrița în timpul numărului, stârnind hohote de râs.

Dacă Ela Voineag și Bilby Vielkin vor intra la votul publicului, cine sunt ceilalți participanți care vor ajunge în această etapă a competiției, care sunt glumele savuroase pregătite de Marius Florea Vizante, aka Dorin Zidaru’, invitatul special al ediţiei și cu ce material a venit Cosmin Natanticu după ce acceptat provocarea rubricii „Dacă aș fi președinte“, telespectatorii vor vedea mâine seară, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Ana-Maria Calița, dezvăluiri surprinzătoare despre rolul de mamă spirituală în fața juraților iUmor! Cheloo: „S-a ridicat la înălțimea momentului ei maxim de glorie“
RecomandariAna-Maria Calița, dezvăluiri surprinzătoare despre rolul de mamă spirituală în fața juraților iUmor! Cheloo: „S-a ridicat la înălțimea momentului ei maxim de glorie“

Citește și:

Blake Lively vrea să plece din SUA după ce...

Blake Lively și Ryan Reynolds iau serios în calcul să părăsească Statele Unite și să se mute în Marea...

Noul ruj 2-în-1 al lui Pat McGrath, purtat de...

Pat McGrath, make-up artistul vedetelor, a lansat o nouă versiune a rujului roșu iconic pe care l-a purtat Taylor...

Ciara Miller, despre trădarea Amandei Batula Este o mare...

Ciara Miller a rupt tăcerea. Vedeta din „Summer House”, în vârstă de 31 de ani, a vorbit pentru prima...

Ciara Miller rupe tăcerea despre Amanda și West, se...

Ciara Miller a rupt tăcerea și a vorbit deschis despre idila dintre colegii ei din „Summer House”, Amanda Batula...