AcasăStiriNarcisa Băleanu: "Pentru mine, folclorul românesc reprezintă puntea de legătură între noi...

Narcisa Băleanu: „Pentru mine, folclorul românesc reprezintă puntea de legătură între noi și strămoșii noștri”

Narcisa Băleanu poartă mai multe pălării. Este interpretă de muzică populară, profesoară de muzică și de asemenea, este realizatorul Topului „10 Voci de 10” la Radio România Antena Satelor, solist instrumentist de NAI și actriță.
Narcisa Băleanu are 29 de ani, este mesager al cântecului popular din Mehedinți, severineancă de la piciorul podului lui Traian, crescută pe malul Dunării, în Drobeta-Turnu Severin – acolo unde a început formarea poporului român- un artist cu implicare deosebită în conservarea muzicii tradiționale românești; preocupată de artă, de comunicare și de poezie.
Debutul muzical a avut loc la vârsta de 7 ani când a cântat la concursul „Floarea din Grădină”, la Sala Radio, București, acompaniată de Orchestra Populară Radio, condusă de Paraschiv Oprea. Cu vocea, naiul și cântecul său a cucerit auditoriul sălilor de spectacol atât din România, dar și din străinătate.
În prezent este profesor de Nai la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” București și profesor de canto la Școala de Muzică Populară Românească din București, realizează Topul „10 Voci de 10” la Radio România Antena Satelor și susține numeroase spectacole la Teatrul Național București, cu piesa de teatru „Eu nu Contez!”.
Din cele mai importante turnee amintim: Serbia-NIȘ (2002), Franța (2007), Viena (2008, 2010,2012,2014,2015,2016), Budapesta (2009), Grecia (2009), Austria (2013), Italia (2014), Ucraina (2015), SUA (2016), Paris (2017), Anglia (2019), Rusia (2019).
Bravonent: Recent a lansat și un colind alături de grupul “Dor, lior dor”- Colindul Maicii Domnului .Narcisa, cum a apărut pasiunea ta pentru muzică?
Narcisa Băleanu: Pasiunea pentru muzică o am încă de la o vârstă fragedă, din copilărie; aveam vreo 5 ani când mama m-a surprins interpretând o doină, m-a ascultat cu atenție și a remarcat plăcerea, lejeritatea cu care interpretam (cu spray-ul în mână ,pe post de microfon)în oglindă. Și atunci s-a gândit să urmez cursurile de canto popular la Palatul Copiilor din Drobeta Turnu-Severin, orașul meu natal.

NarcisaBăleanu
NarcisaBăleanu

De ce muzică populară?
Am rezonat cu graiul oamenilor mei de acasă, cu trăsăturile lor, cu îndeletnicirile lor, cu obiceiurile de peste an și am simțit că trebuie cumva, să rămân ancorată în lumea satului, ca să fiu aproape de cei dragi.
Mi-au plăcut cântecele noastre populare din Mehedinți fiindcă sunt bogat ornamentate, ample și cu teme inspirate din natură, din simplitatea si din înțelepciunea țăranului român care își vede de bucățica lui de pământ și de traiul său de zi cu zi, cu credință și cu frică de Dumnezeu.
Spune-ne care este farmecul folclorului românesc, din punctul tau de vedere.
Pentru mine, folclorul românesc reprezintă puntea de legătură între noi și strămoșii noștri, așadar, în primul rând, avem o datorie morală să-l ducem mai departe și să păstrăm tradiția neamului; în al doilea rând, ne identificăm cu el, este cartea noastră de vizită peste tot prin lume, pe oriunde ne-am afla. Vă mărturisesc că prin toate peregrinările mele de până acum, nicăieri n-am auzit bocnete din bici, sunete de buhai, și alaiuri de colindători ca la noi acasă.
Este păcat să se piardă credințele noastre populare, datinile, sărbătorile de peste an, care au rolul de a închega comunitatea și de a ne aduce bunăstare, pace sufletească și mântuire.
Știm că tu cânți la NAI – de ce ai ales acest instrument?
Naiul este un instrument legendar, milenar( având în vedere vechimea sa de aprox. 6.000 de ani) și are o savoare aparte, o muzicalitate delicată și mângâietoare. Țin minte că atunci când am auzit pentru prima dată sunetul duios al naiului, am simțit o lumină puternică în piept, apoi o stare de liniște , de mângâiere ce se revărsa asupra mea. Din acest motiv, în clasa a IV-a mi-a cumpărat mama primul meu nai, și țin minte și acum- am suflat toată vara respectivă în el, de drag ce-mi era. Naiul este refugiul meu. Creez povești cu el și mă însoțește pretutindeni.
Predai atât canto, cât și instrument, nai. Sunt copiii interesați de folclor? Cum reușești să le aprinzi pasiunea pentru acest gen muzical?
Sunt deosebit de recunoscătoare pentru faptul că încă mai sunt tineri îndreptați către acest gen muzical, și sunt convinsă că folclorul nu va piere niciodată, deoarece avem nevoie de legătura cu glia strămoșească; oricât de ocupați am fi peste poate ,facem o cale de întoarcere spre simplicate- a c a s ă -acolo unde ne sunt rădăcinile adânc înfipte în pământ. Sunt bucuroasă că ei aleg acest drum frumos al cântecului popular , iar eu sunt în viața lor ca un far călăuzitor, atâta tot. Sunt aici ca să-i fac să înțeleagă sensul muzicii și profunzimea sa.
Recent ai lansat un colind de Crăciun. Povestește-ne despre asta.
Da, într-adevăr, este vorba despre Colindul Maicii Domnului și este unul dintre proiectele mele de suflet, poate cel mai frumos de până acum. Cu ajutorul bunului meu prieten Grigore Gherman am făcut linia melodică, iar textul a curs de la sine, într-o noapte lungă, cu lună plină, dar inspirată, se pare, căci l-am scris și până dimineața, i-am și dat această formă finală. Eu am un cult pentru Măicuța Domnului și , pornind de la tema biblică cu boii, m-am gândit să scriu un colind și din ipostaza Feciorei Născatoare de Dumnezeu.
Cum au decurs filmările videoclipului pentru colind?
Am să vă povestesc acum, să știți că la fiecare clip pe care l-am filmat am avut parte de peripeții de tot felul. Prin urmare, și de această dată am pățit la fel. Cu puținul timp pe care l-am avut la dispoziție, am reusit într-un final să filmăm clipul , cu toate că nu am găsit prea multă zăpadă la munte, căci de! Vedeți că nu mai ninge de Crăciun ca-n anii copilăriei, și atunci, m-am mulțumit și cu un mic strat d zăpadă, iar totul a ieșit perfect! Am mers tocmai prin Bucegi cu copilașii, în căutare de zăpadă, cu mașinile părinților , ne-am distrat, am degerat împreună, iar bunul meu prieten Adrian Ungureanu a surprins cele mai frumoase cadre cu noi, în timp ce chiar bătea “un vânt friguros”, ca-n colindul meu. Dumnezeule, și cât de tare mai bătea!
Ce alte hobby-uri ai, în afară de muzică?
Sunt preocupată de artă, de comunicare, de poezie, de teatru, de călătorii.
Cum plănuiești să îți petreci sărbătorile de iarnă?
Anul acesta de Crăciun o să stau acasă, în București, cu soțul meu, nașii și finii noștri. Am să trec și pe la ai mei, acasă la Severin, dar după ce mă odihnesc puțin, chiar am avut un an plin cu reușite, agitat, aglomerat și acum, spre final, îmi doresc puțină liniște. Revelionul îl vom petrece la moșicii noștri, în Viena, și apoi mai vedem. De principiu, sărbătorile de iarnă le petrecem acasă, ca tot românul, cu cei dragi.
Un gând pentru cititorii noștri.
Vă doresc din suflet sărbători luminate, cu sănătate, liniște și cu tot ce vă este de folos! Să nu uitați, oriunde ați fi, că sunteți români cu graiul, cu portul, cu sufletul și vă doresc să vă păstrați trecutul și să vi-l cinstiți și să nu lăsați să se stingă din inimile voastre frumosul și adevărul. Crăciun fericit!

Citește și:

Kylie Jenner mută miza din hype în business. Cine...

Kylie Jenner a lansat „Dear Summer, Love Khy”, a doua colecție Khy după relansarea din 2026. Accentul cade pe piese de purtat constant, din mătase și jerseu, marcând o schimbare spre un brand.

După ruptura de Codruța Filip, Valentin Sanfira nu și-a...

Valentin Sanfira vorbește despre prieteniile sale după despărțirea de Codruța Filip. Artistul spune că nu au existat tabere și că fratele său îi este cel mai bun prieten

Lilibet atrage toate privirile în noile poze ale lui...

Meghan Markle a publicat fotografii personale cu Prințul Archie și Prințesa Lilibet. Detaliul cu tricoul 'B is for Beyoncé' al lui Lilibet a stârnit discuții și curiozitate

Scandalul antidrog zguduie showbizul turc. Ce riscă Beren Saat...

Kenan Dogulu și Beren Saat, două celebrități turce, sunt implicate într-un scandal antidrog după reținerea a 22 de suspecți. Află cum le este afectată imaginea și ce se știe oficial

Kylie Jenner mută miza din hype în business. Cine câștigă din noul pariu al brandului Khy

Kylie Jenner a lansat „Dear Summer, Love Khy”, a doua colecție Khy după relansarea din 2026. Accentul cade pe piese de purtat constant, din mătase și jerseu, marcând o schimbare spre un brand.