AcasăShowbizAMNA lansează „Trandafirii", prima piesă din proiectul Balkanika

AMNA lansează „Trandafirii”, prima piesă din proiectul Balkanika

AMNA aduce în playlist-uri „Trandafirii”, prima sa piesă cu influențe balcanice ce face parte din Balkanika, cel mai fresh proiect balcanic dedicat exclusiv oamenilor care vor să petreacă pe ritmuri autohtone. „Ca în orice industrie, suntem în continuă mișcare, în continuă evoluție, iar trendurile se schimbă. Consider că pentru noi, cei care suntem în fața voastră este o provocare și o adevărată calitate să ne adaptăm gusturilor și cerințelor publicului nostru. Datorită vouă, celor care ne ascultați suntem aici, iar pentru voi muncim și reușim să vă transmitem emoție, indiferent de stare”, povestește AMNA.

Prin muzică și versuri, single-ul „Trandafirii” pune accentul pe dragostea pe care cândva o purtai celui iubit, dar atunci când sentimentele nu corespund, alegi să pleci, cu inima frântă. Cu muzica și textul scrise de către Liviu Teodorescu, Ionuț Vasilache, AMNA și Marian Mihai, „Trandafirii” este ca o metaforă a iubirii – așa cum aceștia sunt trecători, și iubirea poate dispărea la fel de repede precum a apărut.

„Cântăm la foarte multe evenimente de mult timp la care oamenii vor să asculte piese pe care le-am lansat de-a lungul timpului, care au făcut înconjurul țării și nu numai. Astfel m-am gândit să încep un nou proiect muzical, balcanic. «Trandafirii» este prima piesă pe care o lansez din acest proiect plin de viață, mult așteptat după perioada în care am stat cu toții în incertitudine. În continuarea acestui proiect vor urma cover-uri precum «Mama mea e florăreasă», «Șaraiman», alte piese proprii surpriză ce vor face parte din proiectul balcanic, dar și alte single-uri Pop pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi și pe care sper să le fredonați cu zâmbetul pe buze, ca și până acum”, adaugă artista.

AMNA a cucerit publicul cu hituri precum „Tell me why”, „În oglindă” (feat. Robert Toma), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” și „Arme” (feat. What’s UP), care au reușit să strângă sute de milioane de vizualizări pe YouTube și să ajungă în topurile radiourilor din România. Printre cele mai recente colaborări ale artistei se numără „Cealaltă ea” (alături de Dorian Popa), „Cine pe cine” (alături de Robert Toma) și „Sper s-o iubești” (alături de Liviu Teodorescu).

Citește și:

Selena Gomez, apariție virală cu un tricou de 68...

Selena Gomez a atras toate privirile cu un tricou Pilcro de 68 de dolari în casa lui Jennifer Aniston, alături de Benny Blanco. Descoperă cum combină vedeta piese accesibile cu accesorii de lux și ce

Cupa Mondială 2026 a început cu Shakira și Salma...

Shakira, Salma Hayek și J Balvin au furat startul la Cupa Mondială 2026 din Ciudad de Mexico. Află ce s-a întâmplat pe Estadio Azteca și cum a arătat primul turneu cu 48 de naționale

Artista de 39 de ani cu silueta total schimbată...

Andra Măruță a apărut cu 10 kilograme mai puțin, uimind fanii. Descoperă ce spune artista despre rochia mini și implicarea neașteptată a lui Cătălin Măruță în proces

Taylor Swift și Travis Kelce, în febra zvonurilor de...

Zvonurile despre nunta lui Taylor Swift și Travis Kelce sunt în toi, cu Madison Square Garden și conacul din Rhode Island vehiculate ca posibile locații. Află ce se știe sigur și ce nu despre marele

Selena Gomez, apariție virală cu un tricou de 68 de dolari. Ce mesaj trimite lângă Jennifer Aniston

Selena Gomez a atras toate privirile cu un tricou Pilcro de 68 de dolari în casa lui Jennifer Aniston, alături de Benny Blanco. Descoperă cum combină vedeta piese accesibile cu accesorii de lux și ce