AcasăStiriDetalii din culisele Revelionului Starurilor 2022, prezentat de Dan Negru

Detalii din culisele Revelionului Starurilor 2022, prezentat de Dan Negru

Dan Negru #deMascăDistracția la Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor, vineri, 31 decembrie, de la ora 22:00, la Antena 1. Vedete iubite de marele public, măști spectaculoase în spatele cărora se ascund celebrități din diverse domenii, muzică pentru toate gusturile și multă voie bună sunt ingredientele unui spectacol strălucitor, la cel de-al 22-lea revelion prezentat consecutiv de Dan Negru, la Antena 1.

11 măști, una mai spectaculoasă decât alta, vor urca în ultima seară din an pe scena Revelionului Starurilor 2022, prezentat de Dan Negru de la ora 22:00, pe Antena 1, iar zeci de vedete se vor afla în gradene şi vor încerca să le ghicească. Într-o show de o asemenea amploare, echipa de producţie a avut parte de numeroase momente inedite în timpul filmărilor.

Printre peripeţiile de care îşi vor aminti cu siguranţă multă vreme se numără realizarea măştii Păpuşa – inspirată din filmul care a făcut înconjurul planetei, Squid game. Fiind prima mască de asemenea dimensiuni folosită într-un show de televiziune, mai exact peste 3.8 metri înălţime, transportul măştii a presupus o logistică impresionantă. Masca a ţinut cu sufletul la gură întreaga echipă, până în momentul în care a ajuns în platou. Gazda programului de Revelion, Dan Negru, a fost cel care i-a ţinut “ocupaţi” pe cei din gradene, pentru ca masca să poată fi adusă în platou. O echipă de peste 10 sculptori – specializaţi în butaforii a lucrat vreme de câteva săptămâni la realizarea ei, iar designerii au realizat hainele păpuşii direct pe ea, folosind un sistem special de ancorare.

Culisele Chefi la Cuțite Sezonul 16: Detalii Inedite Despre Relațiile Dintre Jurati
RecomandariCulisele Chefi la Cuțite Sezonul 16: Detalii Inedite Despre Relațiile Dintre Jurati

Un alt moment despre care s-a vorbit mult în timpul filmărilor a fost generat chiar de către amfitrionul spectacolului – Dan Negru. Ştiind pe propria piele ce eforturi s-au făcut în trecut pentru ca vedetele din gradene să nu ajungă la cabinele de machiaj pentru a trage cu ochiul, în acest an, Dan Negru a solicitat o firmă de pază pentru a se asigura că nimeni nu va ajunge în perimetrul destinat machiajului special.

Masca Omul Apocalipsei nu va fi nici ea uitată prea curând. Când a realizat că vedeta din spatele măştii suferă de claustrofobie, echipa de producţie s-a văzut nevoită să modifice pe loc sarcofagul egiptean special conceput pentru aceasta. Astfel, aceştia au renunţat la capacul sarcofagului, pentru ca vedeta să nu mai resimtă „strâmtoarea” spaţiului de la intrarea în scenă a măştii.

O altă mască ce le-a dat mari bătăi de cap celor din echipa de producţie a fost cea a Spiritului Nopţii. Din cauza unei probleme personale, cu doar o seară înainte, vedeta care trebuia să dea viaţă măştii nu a mai putut participa la filmare, astfel că producătorii s-au văzut nevoiţi să recurgă la modificări deloc uşoare. Fiind special concepută pentru un personaj mai „corpolent”, designerii au petrecut întreaga noapte de dinaintea filmării pentru a reface costumul pe alte dimensiuni.

Mălina Avasiloaie, detalii din culisele poveștii de dragoste cu soțul său, Alin, la „Duet cu Alexandra” la Kanal D2
RecomandariMălina Avasiloaie, detalii din culisele poveștii de dragoste cu soțul său, Alin, la „Duet cu Alexandra” la Kanal D2

Tot la filmările pentru Revelion, Dan Negru a refăcut o poză de la al doilea program de Revelion, din anul 2001, alături de Mirabela Dauer. Dorian Popa a fost „regizorul” şi fotograful momentului, care va rămâne cu siguranţă în arhiva personală a acestora.

Ce personalități se ascund în spatele impresionantelor măști, telespectatorii vor descoperi vineri, 31 decembrie, de la ora 22:00, la revelionul Antenei 1 prezentat, pentru al 22-lea an consecutiv, de Dan Negru. Revelionul Starurilor 2022 – Războiul Generaţiilor va putea fi urmărit și pe antenaplay.ro.

Citește și:

Suki Waterhouse anunță noul album Loveland cu 14 piese...

Suki Waterhouse a dezvăluit că al treilea ei album, intitulat „Loveland”, se va lansa pe 10 iulie prin Island...

Actrița Jami Gertz donează 50 de milioane de dolari...

Actrița Jami Gertz, cunoscută din filmul „Sixteen Candles”, a avut o apariție publică rară alături de soțul ei, miliardarul...

Anna Wintour a filmat o scenă surpriză pentru Diavolul...

Anna Wintour, celebra figură din lumea modei în vârstă de 76 de ani, a reușit să-și lase amprenta pe...

Karol G anunță turneul global Tropitour cu 38 de...

După prestațiile sale de excepție de la festivalul Coachella, superstarul columbian Karol G a anunțat un turneu global masiv....

Suki Waterhouse anunță noul album Loveland cu 14 piese noi

Suki Waterhouse a dezvăluit că al treilea ei album,...