AcasăStiri„De fericire” este numele single-ului pe care Tostogan’S îl lansează

„De fericire” este numele single-ului pe care Tostogan’S îl lansează

„Dacă tot am spus sunt bine/ Lasă-mă să plâng în mine. Dacă tot am fost cu tine, lasă-mă să beau de fericire” sunt versurile prin care Tostogan’S își cântă durerea față de toți cei care au cunoscut suferința. Iubirea este unică, specială și atât de frumoasă, dar când omul iubit alege să trădeze, toată lumea se prăbușește. Compus de către artist alături de Ecaterina Tostogan-Condrea și Adi Colceru, „De fericire” este o metaforă muzicală care evidențiază durerea prin „fericire” falsă.
„Piesa «De fericire» vine într-un lanț de povești trăite de mine și descrise prin piesele din albumul Tostogan’S. Este despre contrastul de stări pe care le avem când nu suntem alături de persoana potrivită, însă toate cu timpul se rezolvă și putem trăi și zâmbi de fericire”, povestește Tostogan’S.
Pe albumul pe care Tostogan’S urmează să îl lanseze se vor regăsi alături de cel mai recent single al artistului piese precum „Nu erai”, „Aprinzi”, „Vinovat”, „Hopa hopa” (alături de Lora), „Hai dă”, „Mireasa”, dar și alte melodii ce vor ajunge la sufletul publicului în perioada următoare.
În 2017 s-a născut proiectul Tostogan’S și prima piesă „Se știe”, o poveste în versuri ce satirizează balcanismul zilelor noastre. De-a lungul timpului, artistul a colaborat cu Ami pentru „Sunt bine”, o piesă cu un refren „molipsitor”, iar alături de Runa și Kaira a lansat „Cântec pentru țară”. Anul trecut, a făcut echipă cu Noaptea Târziu pentru „La inimă îmi ești manea”, o piesă parodie ce scoate în evidență cu mult umor experiențele prin care trecem atunci când nu știm cum să abordăm persoana de care suntem atrași.

Citește și:

JoJo Siwa plange la aeroport la despartirea de Chris...

Credeai că dragostea la distanță e grea doar pentru noi? Fosta vedetă din Dance Moms, JoJo Siwa, tocmai ne-a...

Megan se intoarce în Coronation Street și il hartuieste...

Te-ai gandit vreodata cat de departe poate merge o obsesie toxica pe micile ecrane? Ei bine, fanii Coronation Street...

Sinitta ascunde un iubit secret de câțiva ani. Artista...

Cine ar fi crezut că poți ține o poveste de dragoste sub cheie ani la rând, fix în mijlocul...

Ronnie Vint de la Love Island are implant de...

A cedat Ronnie Vint presiunii publice dupa atatea ironii crunte pe internet? Vedeta de la Love Island a apelat...