O vacanță de mii de euro într-un paradis exotic s-a terminat tragic pentru familiile a șase turiști britanici. Toți au murit. Acum, rudele frânte de durere lansează un avertisment pentru oricine plănuiește o călătorie în Capul Verde.
O investigație Dailymail a scos la iveală cifrele groazei. Șase cetățeni britanici și-au pierdut viața din ianuarie 2023, după ce au contractat infecții gastrice severe în timpul sejururilor pe insulele africane. Toate vacanțele fuseseră luate prin gigantul TUI, care neagă orice vină, în timp ce o firmă de avocatură reprezintă deja peste 1.500 de turiști care s-au îmbolnăvit în condiții suspect de similare.
„Gândiți-vă de două ori înainte să rezervați”
Karen Pooley, o femeie de 64 de ani, a plătit 3.000 de lire pentru două săptămâni în stațiunea Riu Funana. S-a îmbolnăvit aproape imediat. În timpul bolii, a alunecat în camera de hotel și și-a rupt piciorul. Complicația i-a fost fatală. A ajuns la o clinică locală, a fost transferată în Tenerife și a murit a doua zi.
Fratele ei, Keith, a transmis un mesaj tăios. „Un singur deces este prea mult. Dacă lucrurile continuă așa, câți alții vor mai suferi? V-aș îndemna pe oameni să se gândească înainte de a rezerva. Dacă totuși vă decideți să mergeți, cercetați mult și asigurați-vă că aveți o asigurare adecvată.”
Cumnata victimei a adăugat o mărturie cutremurătoare. „A trăit ultimele zile pe acest Pământ în agonie. Suntem cu inimile frânte. Sunt furioasă și vreau să mă asigur că nu se mai întâmplă nimănui.”
Ultimele cuvinte: „Mă răniți!”
Cazul Elenei Walsh, asistentă medicală de 64 de ani, este pur și simplu de necrezut. Aflată într-o vacanță de 5.000 de lire sterline cu familia, a luat o bacterie stomacală. Durerile erau insuportabile. La spital, medicii locali au diagnosticat-o greșit cu apendicită și au băgat-o direct în operație.
Soțul ei, Patrick, a povestit pentru The Times că o auzea țipând din afara sălii de operație. „Ultimele cuvinte pe care le-a strigat au fost ‘mă răniți, mă răniți’. Atât a fost.”
La prima incizie, Elena a suferit un atac de cord. Nu și-a mai revenit niciodată. Ironia sorții… autopsia efectuată ulterior în Marea Britanie a confirmat că apendicele ei era perfect sănătos, cauza secundară a decesului fiind listată ca gastroenterită.
Peste 1.500 de turiști afectați, TUI neagă responsabilitatea
Și cazurile continuă să apară. Mark Ashley, 55 de ani, s-a îmbolnăvit la doar trei zile de la sosirea în resortul de cinci stele Riu Palace Santa Maria, suferind de diaree, vărsături și febră, iar după întoarcerea acasă s-a prăbușit și a murit la spital. Soția sa ridică semne de întrebare serioase privind igiena de la hotel.
Jane Pressley, 62 de ani, a murit în ianuarie 2023. Tocmai se întorsese dintr-o vacanță de vis menită să-i celebreze ziua de naștere. Coincidență? Greu de crezut.
Firma de avocatură Irwin Mitchell gestionează o situație pe care o descrie ca fiind fără precedent. Reprezintă familiile celor șase decedați și alți peste 1.500 de turiști britanici care au suferit de boli gastrice în Capul Verde din 2022. Toți au un numitor comun: au rezervat prin TUI.
„Nu am mai văzut așa ceva la o asemenea scară”
Jatinder Paul, avocat specializat în vătămări internaționale, a declarat că amploarea problemei este șocantă. „Numărul turiștilor din Capul Verde loviți de boli gastrice grave și debilitante este cu adevărat amețitor. În experiența mea, sunt obișnuit să sprijin turiști care s-au îmbolnăvit în stațiuni din întreaga lume, dar nu am mai văzut niciodată focare repetate și continue de îmbolnăviri la aceleași stațiuni, la o asemenea scară, într-o perioadă atât de lungă de timp.”
Un prim proces de grup a început deja. Acesta implică 300 de britanici care s-au îmbolnăvit în vara anului 2022 la Riu Palace Santa Maria și a avut o primă înfățișare la Înalta Curte din Londra. Alte acțiuni similare sunt pe rol. Bătălia legală abia începe.





