BRAVOnet
Home  ›  Health & Beauty  ›  5 Sfaturi care să te protejeze de...
Health & Beauty

5 Sfaturi care să te protejeze de parodontoză

Îți place să poți mușca din orice fără nici o problemă? Adori merele dar și deserturile dulci și crocante? Ca să te poți bucura de toate bunătățile, trebuie mai întâi, să ai grijă de...

4 mai 2020 · 3 min citire
5 Sfaturi care să te protejeze de parodontoză
Foto: BRAVOnet

Îți place să poți mușca din orice fără nici o problemă? Adori merele dar și deserturile dulci și crocante? Ca să te poți bucura de toate bunătățile, trebuie mai întâi, să ai grijă de dinții tăi. Dacă nu, nu doar că vei avea probleme cum ar fi cariile, dar și afecțiuni mult mai seriose, precum paradontoza care îți va măcina fiecare dinte din gură.

Paradontoza reprezintă o afecțiune cronică a gingiei, de tip inflamator. Aceasta apare la nivelul țesuturilor de susținere a dintelui pe arcadă: gingie, ligament parodontal și os alveolar. Dacă nu este tratată, afecțiunea poate duce la pierderea dinților prin distrugerea țesutului moale dar și a osului care sprijină dinții.

La început, apare inflamația gingiilor, adică gingivita, cauzată de bacterii. Aceasta se prezintă prin schimbarea consistenței gingiei: aceasta devine moale, dar și a culorii: spre roșu-violet. Odată cu trecerea timpului, gingia se desprinde de pe dinți, apar dureri, senzația de prurit, iar gingiile sângerează puțin, chiar și la periajul cu periuță din păr moale.

Mai apoi, boala evoluează spre structurile adânci, gingia începe să se retragă de pe dinți, modificând apoi și osul alveolar și apar pungile parodontale. În cele din urmă, dinții sunt scoși, unul după altul.

Iată cum să previi apariția parodontozei prin câțiva pași simpli:

1. Igienizarea frecventă

Vizita la medicul stomatolog este imperios necesară la un interval de șase luni. Cu toate că acasă ai grijă de dinții tăi fără greșeli, cu tehnologia de ultimă generație, detartrajul și periajul profesional periodic sunt esențiale.

2. Ața dentară

Ața dentară nu trebuie să lipsească din baia ta, dar nici din rutina ta. Este foarte simplu de folosit, oriunde și în orice loc. Chiar și în vacanță, sau mașină.

3. Dușul bucal

Denumit și irigator bucal, dispozitivul curăță dinții cu un mic jet de apă. Este foarte bun, asigurând o igienă dentară fără să afecteze smalțul sau sănătatea gingiilor.

4. Clătitul gurii

În igiena zilnică orală trebuie să fie inclus și clătitul cu apă de gură medicamentoasă! Nu dați banii însă pe ape cosmetice, care doar modifică gustul într-unul mai fresh. Aveți nevoie de o apă de gură care să elimine corespunzător bacteriile.

5. Masajul gingiei

Un truc mai neauzit și mai puțin folosit este masajul gingiei. Faceți acest lucru cu vârful unui deget pe care l-ați umezit, îmbibat în sare sau bicarbonat. Această acțiune va facilita circulația sanguină și va conferi un aport ridicat de factori de apărare în zona respectivă.

Carmen Manea
Carmen Manea este o voce experimentată în jurnalismul de Health & Beauty, cu peste 8 ani de activitate în media online. Abordând cu acuitate subiecte despre chirurgie estetică, wellness și tendințe în lifestyle-ul celebrităților, Carmen livrează știri ce captează atenția publicului român și internațional. Articolele sale oferă o perspectivă detaliată asupra ultimelor trenduri din domeniu, analizând impactul asupra vieții personale a vedetelor.
Curaprox Baby 0+ Months suzetă Turquoise 1 buc61 leiCumpără acum