Dragoste și RelațiiPRIMA ÎNTÂLNIRE
5 lucruri pe care NU AR TREBUI să le faci la PRIMA ÎNTÂLNIRE

Prima întâlnire cu persoana de care îţi place trebuie să rămână memorabilă. De aceea este bine să nu cazi în capcana acestor 5 păcate capitale:
1. Să întârzii
Ca să înţelegi cum stă faza cu întârziatul, răspunde la o întrebare. Ţie ţi-ar plăcea să stai s-aştepţi pe cineva, ştiind că aveaţi o oră la care trebuia să vă vedeţi? Nu e nimic romantic în a ajunge la o întâlnire cu 10 minute mai târziu. Dimpotrivă, este total în defavoarea celui care nu e punctual.
2. Să stai pe telefon
Când eşti cu un om, mai ales dacă e prietenul/prietena, iubitul/iubita, e bine să FII cu acel om. Să vorbeşti cu el, să îl/o priveşti, să îl/o ţii de mână. Asta presupune un mic “compromis”: telefonul stă fie în buzunar, fie în rucsac. Ca să ai la ce te gândi după ce vă despărţiţi şi ca să îţi doreşti să vă revedeţi!
3. Să te dai mare
Dacă îi pui pe tapet unui om ce realizări ai tu şi cât de tare eşti, există riscul de a-l îndepărta de tine. Or o relaţie de dragoste nu asta îşi doreşte. Partenerul/partenera nu trebuie să-ţi fie un model, modelele locuiesc la şcoală, printre profi, ci un om alături de care să te simţi liber. E ca atunci când înveţi să înoţi fără colac.
4. Să te plângi
Toată lumea, de la mic la mare, se plânge de ceva. Peste tot: pe net, pe tv, în parcuri, la magazine. De ce ai face-o şi tu când mergi să te întâlneşti cu iubitul/iubita? Uită dacă te-ai certat cu ai tăi, uită dacă nu ai bani să-ţi iei nu ştiu ce fustă, uită pur şi simplu. Şi aminteşte-ţi un lucru: fericirea poate veni dintr-un banal zâmbet sau un banal mulţumesc pentru ceea ce ai deja!
5. Să vorbeşti despre viitor
Cine a inventat cuvântul „plan“, probabil că se plictisea. Serios! Sigur nu avea ce face în prezent. Lasă clipa să te trăiască şi trăieşte-o şi tu! În plus, la prima întâlnire, să vorbeşti despre faptul că îl vrei lângă tine o viaţă e puţin deplasat. Nu toţi sunt pregătiţi să îşi asume responsabilităţi după nici măcar o zi petrecută împreună. C’mon!
Foto: pixabay.com
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyProprietarii de mașini electrice chestionați iau mai des în calcul un hibrid ca următoare mașină, de la 23% în 2025 la 28% în 2026
LylaCe faci când te gândești prea mult și revii la aceeași grijă
Revista IoanaSarea cu potasiu ar putea preveni 2,96 milioane de decese pe an dacă ar înlocui toată sarea consumată în lume, estimează un studiu
FinanciarulColterm a contractat puțin peste jumătate din gazele estimate pentru termoficarea Timișoarei în această iarnă
News24Cât te-ar costa 5 zile în 10 orașe cu zbor direct din România și unde bugetul de bază rămâne sub 300 €
Dolce SportCarlos Alcaraz l-a învins pe Ben Shelton și a câștigat pentru prima dată turneul de la Paris

