
13 motive pentru care SPORTUL în viața ta NU ARE NICIUN ROST
Dacă vrei să trăiești mult și bine, se recomandă să faci mișcare zilnic. Prostii! Iată de ce sportul chiar nu are niciun rost în viața ta:
1. Oricum nu ajungi mare sportiv
E prea târziu să te apuci acum de sport de performanță. Ți-a trecut vremea de mult! Degeaba aspiri să devii noua Simona Halep sau noul Mutu – ar fi trebuit să te gândești la asta încă de pe la grădiniță. Decât să transformi sportul într-un hobby, mai bine te lași de tot!
2. Sportul slăbește, iar asta NU e bine
Meghan Trainor și Nicki Minaj ne-au învățat că formele sunt frumoase. Cu cât ai corpul mai voluminos, cu atât ești mai dorit/ă de sexul opus. Sportul te-ar face să pierzi kilograme, iar asta e fix opusul a ceea ce ar trebui să faci!
3. Viața e prea lungă
De ce ai vrea să-ți prelungești o viață plină de teme, învățat, muncă și stres? E curat masochism! Sportul conduce la un stil de viață sănătos, ceea ce înseamnă că trăiești mai mult. Cine și-ar dori asta?
4. Oricum mănânci shaorma
Degeaba faci sport dacă bagi în tine fast food. Trebuie să renunți la una din două și e clar că nu te poți lăsa de shaorme sau burgeri. Decizia logică e să renunți la sport!
5. Mai bine faci sex decât sport
Ideea e să arzi calorii, iar sportul nu e singurul mod prin care reușești asta. Sexul e o cale mult mai plăcută (și mai rapidă) către slăbit. Dacă le faci pe ambele, o să ajungi un schelete ambulant. Fii echilibrat/ă în toate: renunță complet la sport!
6. E imposibil, dacă fumezi
Fumatul și sportul nu se îmbină de nicio culoare! Dacă ești fumător/oare, plămânii tăi sunt atât de varză încât de-abia poți să respiri când urci scările. Joggingul iese clar din discuție, la fel și alte activități care necesită efort. Fumatul măcar are avantaje, spre deosebire de sport.
7. Sportul provoacă dependență
Dacă faci exerciții fizice câteva zile la rând, o să-ți intre în reflex activitatea. Nu o să mai poți răbda nicio zi fără să faci sport, ceea ce înseamnă că devii dependent/ă! Ai auzit vreodată ca acest cuvânt să fie asociat cu ceva pozitiv?
8. Te stoarce de energie
Nu ai cum să te bucuri de sport. E obositor, transpiri și ți se face foame. Singurul lucru care-ți rămâne de făcut după terminarea exercițiilor fizice e să te trântești în pat și să adormi. Deloc productiv!
9. Rămâi fără bani
Totul începe cu niște simple exerciții fizice acasă. Așa prinzi gustul sportului. În scurt timp, ajungi să alergi prin parcuri sau în jurul blocului. Realizezi într-o bună zi că nici asta nu mai e suficient pentru tine, așa că te abonezi la o sală de fitness. Totul e bine și frumos, până-ți dai seama că ți s-a golit buzunarul!
10. Trebuie să faci duș după ce termini
La finalul exercițiilor fizice, ești ud/ă leoarcă. Nu poți rămâne așa, că îi îndepărtezi pe cei din jur cu mirosul neplăcut. Trebuie să faci duș, iar asta nu e ceva plăcut. Îți intră șampon în ochi, stropești toată baia, îți ia o grămadă de timp până reglezi temperatura apei, durează o eternitate să-ți usuci părul etc. Dușul e cea mai neplăcută consecință a sportului!
11. Chiar îți place să transpiri?
Dacă pe tine nu te deranjează, asta nu înseamnă că și vecinul tău din autobuz e OK cu mirosul. Sportul te face să transpiri ridicol de mult, iar cei din jurul tău au de suferit. Ce e mai important: să trăiești sănătos sau să ții cont de părerile unor străini? Normal că a doua!
12. Îi faci pe ceilalți să se simtă prost
Cum crezi că se simt cei din jurul tău când văd că tu faci sport de rupi, iar ei sunt niște leneși? Se simt prost, iar asta e numai vina ta! Dacă ai vreun pic de inimă, trebuie să te lași urgent de sport!
13. Sportul nu-ți exersează mintea
Exercițiile fizice sunt pentru corp, nu pentru creier. Decât să faci sport, mai bine citești o carte sau ceva educativ. Măcar așa rămâi cu ceva util!
Probabil că ți-ai dat seama deja, dar precizăm oricum: acest articol este SARCASTIC. Sportul e esențial pentru un stil de viață sănătos și e bine să faci mișcare ori de câte ori ai ocazia!
Foto: shutterstock.com