10 ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii

Cel mai aşteptat sezon al celui mai fierbinte reality show, Insula Iubirii, ce va avea premiera pe 22 şi 23 iunie şi va fi difuzat în fiecare joi şi vineri, de la 20:30, pe Antena 1 şi AntenaPLAY aduce în atenţia telespectatorilor 10 ispite feminine şi 10 ispite masculine gata să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor. Telespectatorii vor putea cunoaşte câte nouă dintre acestea, urmând ca o ispită-surpriză să îşi facă apariţia chiar în primul episod al celui mai dur test de fidelitate.

Confruntaţi cu ispita în cea mai puternică şi irezistibilă formă a ei şi expuşi celor mai dulci şi mai primejdioase provocări, noi cupluri au călătorit mii de kilometri depărtare ca să-şi pună la încercare iubirea şi relaţia. 20 de ispite mai provocatoare ca oricând şi zeci de camere de filmat, atente să nu lase nimic să treacă neobservat le vor fi aproape pas cu pas cuplurilor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii.

Daniel Mihai, 30 de ani, s-a remarcat în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii prin îndrăzneala şi incisivitatea de care a dat dovadă în relaţia cu femeile de la Insula Iubirii. Şarmant şi cuceritor prin definiţie, Daniel nu are nicio problemă să folosească orice mijloace pentru a obţine ce îşi doreşte.

Romeo Vasiloni, 31 de ani, este pasionat de psihologie, în special de psihologia relaţiilor de cuplu, şi spune despre el ca ispită că ar încerca întâi să îi câştige încrederea „ţintei” sale şi abia apoi să facă alţi paşi. Îşi doreşte să nu plece singur de pe insulă.

Bogdan Dan Stăruială, 35 de ani, este un bărbat nonconformist, căuia îi place să fie în centrul atenţiei mai tot timpul. A călătorit în nu mai puţin de 43 de ţări, căutând tot timpul aventura şi adrenalina, pe care e sigur că le va regăsi din plin şi pe Insula Iubirii. Carismatic şi amuzant, Bogdan este o prezenţă greu de trecut cu vederea.

Andrei Ifrim, 32 de ani, a călătorit foarte mult în lume şi a avut multe aventuri, iar atunci când a decis să se implice total într-o relaţie serioasă, soarta nu l-a iertat şi s-a „fript” la rândul lui. Cuceritor din fire, Andrei e un om căruia îi place flirtul şi îl susţine cu uşurinţă. Vine la Insula Iubirii cu dorinţa de a ajuta oamenii să îşi descopere adevărata faţă.

Vlad Ghermănescu, 26 de ani, pompier militar, este obişnuit să trăiască senzaţii tari. Tânărul cu un corp de invidiat, cuminte şi politicos este genul de ispită care poate genera dorinţa de apropiere tocmai prin faptul că pare inofensiv, gata oricând să-şi ofere umărul. Totodată însă, înţelege din plin rolul de ispită şi este dispus să îl joace până la capăt.

Dan Chiş, 23 de ani, este multiplu medaliat naţional la kyokushin şi pasionat de un stil de viaţă sănătos şi antrenamente zilnice. În trecut, a vrut să urmeze o carieră în poliţie, dar pentru că nu a reuşit din prima, a decis să se tatueze, pentru a se asigura că nu va mai încerca din nou. Construit pe tiparul bărbatului cu un fizic impunător şi o sensibilitate contrastantă, Dan porneşte în experienţa Insula Iubirii cu inima deschisă.

Tudor Vicovan, 29 de ani, vine în cel mai fierbinte reality show cu o experienţă bogată de viaţă. A testat mai multe joburi, de la muncitor pe şantier la barman până la stripper, pe care l-a practicat până în urmă cu doi ani, când şi-a deschis propria afacere. Fire boemă, Tudor adoră

să picteze şi să scrie poezii şi spune despre el că este într-o continuă dezvoltare personală, astfel că experienţa pe insulă îl va ajuta în primul rând pe el.

Alin Simoiu, 29 de ani, a revenit în ţară în urmă cu trei ani, după mai mulţi ani în care a lucrat în Germania, şi şi-a deschis nu mai puţin de trei afaceri personale. Un bărbat atrăgător, Alin a luat decizia de a participa la Insula Iubirii la sugestia prietenilor, care i-au spus că este tiparul perfect pentru stilul său de viaţă.

Ahmad Daas, 29 de ani, este un bărbat care atrage uşor atenţia femeilor, doar prin simpla sa apariţie. Originar din Israel, Ahmad s-a stabilit în România în urmă cu 5 ani, după o mare decepţie în dragoste. A lăsat în urmă o poziţie de conducere în domeniul securităţii şi peste 100 de angajaţi în subordine şi a venit în România unde şi-a deschis un restaurant cu profil oriental. Pe Ahmad, telespectatorii l-au putut urmări şi în sezonul 10 Chefi la cuţite, unde a făcut parte din echipa lui chef Florin Dumitrescu. Ahmad vine la Insula Iubirii din dorinţa de a-i ajuta pe alţii să nu păţească ce a păţit el în dragoste.

Alături de aceştia, o ispită – surpriză îşi va face apariţia chiar în primul episod al celui mai dur test de fidelitate, pentru a încinge şi mai mult spiritele în cadrul celui mai fierbinte reality show. Dacă vor reuşi sau nu partenerii din cupluri să reziste farmecelor ispitelor, telespectatorii vor putea urmări începând din 22 iunie, în fiecare joi şi vineri, de la 20:30, la Antena 1.

Noul sezon le va aduce telespectatorilor o mulţime de surprize. Noi poveşti de viaţă, noi reguli, noi locaţii, noi ispite şi multe provocări sunt doar câteva dintre ingredientele celui mai nou sezon Insula Iubirii. Două resorturi exclusiviste din Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda, îi vor găzdui pe cei care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata