# Numită dezorganizată de șefă, o angajată cu ADHD a primit 41.000 € în instanță > O companie a plătit scump pentru un singur cuvânt. O angajată din Marea Britanie a încasat despăgubiri de aproape 35.000 de lire sterline, adică peste 41.000 de euro. De ce? Șefa ei a numit-o „dezo... Publicat: 23 ianuarie 2026, 16:16 · Actualizat: 6 iulie 2026, 15:43 · Autor: Liviu Nistor · Categorie: [Stiri](https://bravonet.ro/stiri/stiri/index.html.md) · Pagina web: https://bravonet.ro/numita-dezorganizata-de-sefa-o-angajata-cu-adhd-a-primit-41-000-e-in-instanta/ · Publicație: BRAVOnet ![](https://bravonet.ro/wp-content/uploads/2026/01/numita-dezorganizata-de-sefa-o-angajata-cu-adhd-a-primit-41-000-e-in-instanta-1024x682.jpg) O companie a plătit scump pentru un singur cuvânt. O angajată din Marea Britanie a încasat despăgubiri de aproape 35.000 de lire sterline, adică peste 41.000 de euro. De ce? Șefa ei a numit-o „dezorganizată”, fără să țină cont că suferea de ADHD. Instanța a considerat termenul discriminatoriu. Simplu, scrie [Dailymail](https://www.dailymail.co.uk/news/article-15491657/Public-relations-worker-ADHD-wins-35-000-damages-boss-described-disorganised.html?ns_mchannel=rss&ns_campaign=1490&ito=1490). Nicole Hogger a târât firma de PR, Genesis PR, în instanță. Acuzațiile? Hărțuire, discriminare pe criterii de dizabilitate și concediere abuzivă indirectă. A câștigat pe linie. Cazul a făcut valuri, fiind preluat de Dailymail, și a ajuns la Tribunalul Muncii din Cambridge. Acolo, judecătorul a fost clar: cuvântul „dezorganizată” i-a „încălcat demnitatea” femeii. ## De la angajată model la probleme de performanță Lucrurile nu au stat mereu așa. Nicole Hogger nu era deloc o problemă. Ba din contră. Angajată la Genesis PR din 2018, în 2020 a fost promovată manager. Chiar șefa ei directă, Alison Straker, i-a susținut avansarea pentru rezultate excelente, printre responsabilitățile ei numărându-se coordonarea proiectelor, managementul campaniilor de comunicare și organizarea de evenimente. Punctul de cotitură a venit în 2021. Hogger a primit diagnosticul de ADHD. Raportul medical menționa simptome clare: „organizare deficitară, tendința de a uita și dificultăți în a începe sarcini care necesită un efort mental susținut”. Femeia nu a dat companiei raportul oficial, dar i-a spus șefei sale direct despre diagnostic. La scurt timp, managerii au început să o vadă „anxioasă”, copleșită de volumul de muncă. Ironia sorții... ## „Ai mers la masaj în loc să fii la ședință” Inițial, șefa a încercat să o ajute. A vorbit cu ea. I-a mutat chiar o parte din sarcini la un coleg, o decizie care, spunea Hogger, i-a luat „o greutate de pe umeri”. Dar problemele au continuat. A început să rateze apeluri. Managerii erau din ce în ce mai îngrijorați de performanța ei. Tensiunile au explodat. Un manager senior s-a plâns că Hogger „a intrat din nou în silenzio stampa”, că nu mai comunica nimic, deși avea pe masă proiecte critice. Alison Straker a considerat situația „inacceptabilă”. Picătura care a umplut paharul a venit în iunie 2023, când Nicole Hogger nu a apărut la începutul unei ședințe importante. Atunci, șefa i-a reproșat direct că, în timp ce colegii o căutau, ea „fusese la masaj, la Starbucks sau la supermarket”. Straker a încheiat spunându-i că acest comportament îi face pe ceilalți „să creadă că este dezorganizată sau neimplicată”. Nimeni nu a pomenit de ADHD. Nicio vorbă. Gata. S-a terminat. ## Un singur cuvânt a costat compania 41.000 de euro Reacția companiei? Au pus-o pe Nicole Hogger într-un Plan de Îmbunătățire a Performanței. A doua zi, ea și-a dat demisia. Și-a deschis propria afacere. Apoi a început procesul. Judecătorul Roger Tynan a fost direct. A concluzionat că firma a ignorat complet afecțiunea angajatei. Iar legat de cuvântul „dezorganizată”, magistratul a fost și mai clar: „În opinia noastră, chiar dacă nu a fost intenționat, comentariile doamnei Straker au subminat-o. Acestea au servit la evidențierea dezorganizării ei, fără a sugera însă pași practici pentru a evita o situație similară în viitor”. Magistratul a punctat că feedback-ul nu a fost constructiv și că firma ar fi trebuit, de fapt, să caute soluții pentru a înțelege mai bine neurodivergența la birou. ## Verdictul instanței: „O abordare disproporționată” Judecătorul Tynan a stabilit că Genesis PR a acționat „fără o cauză rezonabilă și adecvată”. Decizia finală a arătat că firma a discriminat-o pe angajată în trei moduri clare: nu a făcut ajustări rezonabile la locul de muncă, a creat un mediu ostil și a avut o „abordare disproporționată” față de problemele ei de performanță. Prin urmare, demisia lui Nicole Hogger a fost încadrată ca o concediere abuzivă indirectă. A fost provocată de acțiunile ilegale ale angajatorului. Compania a fost obligată să plătească daune de 34.686 de lire sterline. O lecție scumpă, plătită cash, pentru orice șef care ignoră diagnosticul unui angajat.