# Lisa Rinna a purtat o rochie din păr de 5 kg la petrecerea Oscarurilor 2026 > Lisa Rinna a uimit la petrecerea Oscarurilor 2026, organizată de Elton John, cu o rochie creată de Christian Cowan din 5 kg de extensii de păr. O echipă de 16 oameni a lucrat 152 de ore la ținută. Publicat: 16 martie 2026, 14:07 · Autor: Denisa Enache · Categorie: [Showbiz](https://bravonet.ro/stiri/showbiz/index.html.md) · Pagina web: https://bravonet.ro/lisa-rinna-a-purtat-o-rochie-din-par-de-5-kg-la-petrecerea-oscarurilor-2026/ · Publicație: BRAVOnet ![Lisa Rinna](https://bravonet.ro/wp-content/uploads/2026/03/Lisa-Rinna-1773662848-scaled-1024x576.jpeg) Lisa Rinna a apărut la petrecerea Oscarurilor 2026 organizată de Fundația Elton John AIDS într-o ținută care a întors toate capetele. Și nu oricum. Rochia ei unicat, semnată de Christian Cowan, a fost realizată din metri întregi de extensii de păr șaten lucios, cântărind nu mai puțin de 11 pounds (aproximativ 5 kilograme). ## Părul devine ținuta Designerul Christian Cowan a vrut să ducă moda la un alt nivel. El a explicat în exclusivitate viziunea sa din spatele acestei creații ieșite din comun. „Cu acest proiect, am vrut să aduc părul mai departe în lumea modei”, a declarat Cowan. Proiectul a fost o colaborare cu brandul Tresemmé, folosind produse din colecția lor A-List. ideea a fost radicală. „În loc ca părul să completeze pur și simplu look-ul, el devine look-ul”, a adăugat designerul. Iar rezultatul, trebuie să recunoaștem, este spectaculos și, pe bune, un pic bizar. ## 152 de ore de muncă O asemenea rochie nu se face peste noapte. Nici pe departe. O echipă formată din 16 persoane a dedicat 152 de ore pentru a aduce la viață această piesă vestimentară, de la corsetul elegant până la trena lungă. Fiecare șuviță a fost aranjată cu meticulozitate. „La fel cum ne-am coafa părul, colecția A-List a ajutat la modelarea părului în forma couture, menținând în același timp acea mișcare inconfundabilă”, a explicat Cowan. Acesta a mărturisit că a devenit „cu adevărat fascinat de textura și mișcarea părului în sine”. ## Se comportă aproape ca o țesătură Dar cum vine asta, să faci o rochie din păr? Cowan oferă o perspectivă interesantă asupra materialului neconvențional. „Părul poate fi împletit, înfășurat, răsucit sau netezit”, spune el. Pana la urma, e mai versatil decat am crede. „Se comportă aproape ca o țesătură, dacă stai să te gândești.” Nu e prima oară când designerul folosește produsele Tresemmé în creațiile sale, acestea fiind prezente și la show-ul său de la New York Fashion Week din februarie. ## O tendință în devenire? Lisa Rinna a fost, probabil, alegerea perfectă pentru a purta o astfel de creație. Cunoscută pentru că nu se sfiește niciodată să experimenteze cu coafuri care ajung pe prima pagină a ziarelor, actrița a demonstrat din nou că este deschisă la orice provocare stilistică. Și totuși, nu este prima celebritate care poartă o rochie acoperită cu păr la un eveniment de Oscar. Anul trecut, Julia Fox a apărut la petrecerea Vanity Fair într-o creație Dilara Fındıkoğlu cu bucle aplicate strategic. Oare se va transforma acest trend într-un fenomen sau va fi doar o modă de moment? V-ați imagina să purtați așa ceva?