# Harry Styles și Zoë Kravitz surprinși de mână la petrecerea SNL din New York > Harry Styles și Zoë Kravitz, fotografiați ținându-se de mână la o petrecere SNL în New York. Artistul, în vârstă de 32 de ani, a glumit despre queerbaiting. Publicat: 15 martie 2026, 20:22 · Actualizat: 6 iulie 2026, 15:42 · Autor: Denisa Enache · Categorie: [Showbiz](https://bravonet.ro/stiri/showbiz/index.html.md) · Pagina web: https://bravonet.ro/harry-styles-si-zoe-kravitz-surprinsi-de-mana-la-petrecerea-snl-din-new-york/ · Publicație: BRAVOnet ![Harry Styles](https://bravonet.ro/wp-content/uploads/2026/03/Harry-Styles-1773598914-scaled-1024x576.jpeg) Harry Styles și Zoë Kravitz au fost fotografiați ținându-se de mână în timp ce soseau la o petrecere de după emisiunea „Saturday Night Live”. Fostul membru One Direction și celebra actriță și-au ținut capetele plecate, încercând să-și croiască drum printr-o mulțime de oameni spre un local din New York, în weekend. ## O apariție discretă, dar plină de tandrețe Styles, în vârstă de 32 de ani, a fost cel care a condus-o pe Kravitz prin aglomerație. Artistul purta un cardigan cu imprimeu de leopard și o pereche de blugi, în timp ce iubita sa, în vârstă de 37 de ani, a optat pentru o rochie bej și un palton albastru. E drept că actrița din „Blink Twice” a mers la câțiva pași în spatele partenerului ei, dar gestul lor nu a lăsat loc de interpretări. Cei doi păreau să fie într-o dispoziție bună. ## Glume despre „queerbaiting” în direct la TV Apariția lor vine după ce Harry Styles a fost gazda ediției din acest weekend a emisiunii „SNL”. În timpul monologului său, artistul a glumit pe seama acuzațiilor de „queerbaiting” (o tehnică de marketing prin care se sugerează, fără a se confirma, o relație non-heterosexuală) care i s-au adus de-a lungul timpului. Dar ce a spus, mai exact? Hai să vedem. „Pe atunci, oamenii păreau să acorde multă atenție hainelor pe care le purtam”, a spus el. „Dar v-ați gândit vreodată: Nu știi totul despre mine, tată!”, a continuat artistul, stârnind amuzamentul publicului. ## Sărutul neașteptat de pe scenă Iar momentul nu s-a oprit aici. Cântărețul piesei „As It Was” a vorbit apoi cu entuziasm despre noul său album, intitulat „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”, înainte de a-l săruta jucăuș pe comediantul Ben Marshall. „Ce e mai bun decât să săruți tot timpul? Ceea ce, de fapt, nu fac - nu sărut tot timpul”, a precizat el. „Uneori, sărutul poate fi grozav, știi, dacă ești foarte bun la asta și ești o persoană bună.” Imediat după ce Marshall a urcat pe scenă și cei doi s-au sărutat, Styles a adăugat, făcând cu ochiul: „Acum, ăsta e queerbaiting.” ## Suflete pereche? Numai că dincolo de glumele de pe scenă, relația lui cu Zoë Kravitz pare mai serioasă ca niciodată. Zvonurile despre o posibilă idilă între cei doi au apărut prima dată când au fost văzuți flirtând în Roma. În aceeași lună, au fost surprinși în Londra manifestându-și afecțiunea „ca niște adolescenți”. O sursă din anturajul actriței a declarat că aceasta crede că Styles este „sufletul ei pereche”. Înainte de relația cu Harry, Kravitz a fost logodită cu Channing Tatum, de care s-a despărțit în octombrie 2024. Cât despre câștigătorul premiului Grammy, ultimele sale legături romantice cunoscute au fost cu Ella Kenny în 2025 și cu Taylor Russell în 2023.