Ce filme vedem în weekend la cinema
Scris de Anca Toma în 05 December 2016 12:27
Ce filme vedem în weekend la cinema
0
0
0
0

Comedii, horror-uri, drame şi aventuri – începând cu 9 decembrie, premierele din pragul sărbătorilor acoperă toate gusturile.

„Super party la birou“

În timp ce Carol, managerul unei Companii, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. „Super party la birou“ se anunţă cea mai nebună comedie de sărbători.

„Incarnate“/ „Demonul“

Cameron (David Mazouz) are 11 ani şi un comportament straniu: se încuie în cameră când se face întuneric, vorbeşte în limbi necunoscute şi pare posedat de forţe necurate. Alertată să intervină pentru rezolvarea acestui caz, reprezentanta Vaticanului, Camilla (Catalina Sandino Moreno) îl contactează pe Dr. Seth Ember (Aaron Eckhart), un om de ştiinţă aflat în cărucior de invalid, căruia îi solicită să scoată demonul din băiat.

„Remainder“/ „Fragmentar“

Inspirat din cartea lui Tom McCarthy, filmul spune povestea unui tip care, folosindu-se fragmente din amintiri, încearcă să îşi recupereze trecutul. Totul pleacă de la un accident care pare să se fi şters complet din mintea lui şi care îi afectează în mod dramatic viaţa. Nimeni nu poate spune ce urmează să se întâmple.

„Les malheurs de Sophie“/ „Aventurile Sofiei“

Părinţii au de multe ori aşteptări prea mari de la copiii lor şi uită că cei mici sunt oameni normali, nu supereroi sau genii. Nici Sofia nu este un copil model, spre deosebire de bunele sale prietene Camille şi Madeleine. Îi place teribil de mult să facă tot ce nu este permis şi de nenumărate ori reuşeşte să provoace o serie de reacţii neaşteptate în rândul apropiaţilor…

Foto: Freeman Entertainment

adaugă un comentariu